O fată de 11 ani din judeţul Suceava seste căutată, după ce a fost dată dispărută de familie. Fata a plecat de la şcoală către casă, dar nu a mai ajuns.
”Poliţiştii efectuează activităţi de căutare a minorei ŞULERU ELENA NATALIA de 11 ani din municipiul Suceava, judeţul Suceava, care la data de 13.10.2025, s-a deplasat de la unitatea de învăţământ din municipiul Suceava unde urmează cursurile şcolare spre casă fără a mai ajunge la domiciliu”, a transmis, luni seară, IPJ Suceava via News.
Semnalmentele minorei: înălţime 1,5 m., greutate cca. 42 kg, ten alb, părul blond tuns la nivelul umerilor, ochi albastri, fără semne particulare.
La momentul plecării era îmbrăcată cu pantaloni gri evazaţi, bluză cu mânecă lungă de culoare albastru deschis, vestă de fâş de culoare neagră, încălţata cu pantofi sport de culoare neagră, purta în spate un ghiozdan de culoare gri cu un imprimeu cu Mickey Mouse.
”În cazul în care deţineţi date sau informaţii cu privire la minoră, vă rugăm să apelaţi SNUAU 112 sau să vă adresaţi celui mai apropiat echipaj de poliţie”, transmis poliţiştii.
Comentează