FIFA anunţă o nouă competiţie: Cupa Mondială a Cluburilor la fotbal feminin, începând din 2026

Autor: Andrei Ștefan

Publicat: 15-05-2024

Actualizat: 15-05-2024

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Prima ediţie a Cupei Mondiale a Cluburilor la fotbal feminin va avea loc în ianuarie şi februarie 2026, cu 16 echipe participante, a anunţat, miercuri, FIFA, potrivit Reuters.

"Turneul va avea loc din patru în patru ani", a precizat vineri Consiliul FIFA.

În decembrie 2022, FIFA aprobase deja principiile referitoare la crearea acestei noi competiţii.

Cupa Mondială a Cluburilor la fotbal masculin există din anul 2000 şi urmează să se dispute pentru prima dată în vara anului 2025 în noul său format de 32 de echipe (în loc de şapte).

FIFA a anunţat, de asemenea, o reducere a numărului de "ferestre internaţionale" de la 6 la 5 pe an pentru echipele naţionale feminine în perioada 2026-2029, pentru a reduce numărul de deplasări şi pentru a încuraja odihna jucătoarelor.

Ferestrele vor avea loc în lunile februarie-martie, aprilie, mai-iunie, octombrie şi noiembrie.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri