FIFA cere scuze selecţionerului Argentinei, după ce acesta nu a putut atinge trofeul Cupei Mondiale fără mănuşi

Autor: Anca Flondor

Publicat: 07-12-2025 08:52

Article thumbnail

Sursă foto: @FIFAWorldCup

Preşedintele FIFA, Gianni Infantino, a cerut scuze selecţionerului Argentinei, Lionel Scaloni, după ce o confuzie survenită în timpul tragerii la sorţi pentru Cupa Mondială din 2026, vineri, l-a obligat pe antrenor să poarte mănuşi pentru a putea atinge trofeul, relatează News.ro.

Infantino l-a invitat pe Scaloni să ridice cupa fără mănuşi în cadrul unei ceremonii separate, sâmbătă.

Incidentul a avut loc în timpul tragerii la sorţi de vineri pentru turneul care va fi găzduit de Statele Unite, Mexic şi Canada, când organizatorii se pare că nu l-au recunoscut pe antrenorul câştigător al Cupei Mondiale.

Scaloni, vizibil surprins, a spus că oficialii nu ştiau cine era.

Douăzeci şi patru de ore mai târziu, la un eveniment pentru confirmarea programului turneului, Infantino cerut scuze.

„Îmi cer scuze în numele FIFA. Nu ştiam”, a spus el, chemându-l pe Scaloni pe scenă şi înmânându-i trofeul.

„Desigur, campionii mondiali pot atinge Cupa. Îmi cer scuze, nu ştiam”, a repetat Infantino, adăugând cu un zâmbet: „Ce scandal! Doar că, atunci când eşti campion mondial, arăţi din ce în ce mai tânăr”.

Argentina va începe campania pentru Cupa Mondială din 2026 pe 16 iunie împotriva Algeriei, în Kansas City. Apoi va întâlni Austria şi Iordania.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri