FIFA elimină restricția conform căreia lotul echipelor naționale de fotbal participante la Jocurile Olimpice de Vară să fie format doar din 18 jucători

Autor: Anca-Adriana Huza

Publicat: 02-07-2021

Actualizat: 03-07-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Federația Internațională de Fotbal a eliminat pentru ediția din acest an restricția conform căreia lotul echipelor naționale de fotbal participante la Jocurile Olimpice de Vară să fie format doar din 18 jucători, plus 4 rezerve.

Decizia a fost luată ca urmare a demersului inițiat de Federația Română de Fotbal și Federația Spaniolă de Fotbal, demers susținut ulterior de mai multe federații, inclusiv din alte confederații, precum Franța, Germania, Mexic, Australia, Coreea de Sud, Noua Zeelanda, Africa de Sud și Honduras.

Lotul final trebuia să fie format din 18 jucători și 4 alți fotbaliști pe lista suplimentară, la care s-ar fi putut apela doar în cazul unor indisponibilități. Acum, chiar dacă pe foaia de joc vor putea fi trecuți tot 18 jucători, lotul poate fi modificat de la meci la meci, scrie Mediafax.ro.

Decizia se aplică doar ediției din acest an a Jocurilor Olimpice.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri