DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

FIFA şi FIFpro prezintă un plan de luptă împotriva insultelor pe reţelele de socializare

Pixabay
aplicatii smartphone

Federaţia Internaţională de Fotbal (FIFA) a publicat, sâmbătă, un raport în care a prezentat creşterea numărului de insulte ale căror victime sunt fotbaliştii pe reţelele de socializare în timpul competiţiilor internaţionale şi a prezentat un plan de luptă, informează AFP.

Cu cinci luni înainte de Cupa Mondială din Qatar (21 noiembrie-18 decembrie), FIFA s-a asociat cu sindicatul internaţional al jucătorilor, FIFpro, "pentru a concepe un plan de protecţie a echipelor, jucătorilor, arbitrilor şi suporterilor împotriva insultelor care circulă pe reţelele de socializare în perioada competiţiei internaţionale", se arată într-un comunicat.

Un raport publicat cu ocazia Zilei internaţionale de luptă împotriva discursului de ură, sâmbătă, a studiat peste 400.000 de mesaje publicate pe reţelele de socializare în timpul semifinalelor şi finalei a două competiţii internaţionale, EURO 2021 şi Cupa Africii 2022, arătând că "peste jumătate dintre jucători au primit insulte venind, într-un mare procent, de la proprii compatrioţi".

"Comentariile homofobe (40%) şi rasiste (38%) reprezintă majoritatea cazurilor", se arată în comunicat.

Astfel, FIFA şi FIFpro "au decis să lanseze un serviciu de moderaţie, care să fie utilizat în perioada de competiţie. Acest algoritm, care vizează atât fotbalul masculin, cât şi cel feminin, va detecta automat termenii tendenţioşi în baza sa de date şi publicaţi pe diferite conturi, pentru a face mesajul invizibil pentru destinatar şi urmăritorii săi".

"Datoria noastră este să protejăm fotbalul şi, în consecinţă, fotbaliştii", a declarat preşedintele FIFA, Gianni Infantino.

Urmărește-ne:
ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.