FIFA va investiga presupusa discriminare din partea Israelului invocată de Federația Palestiniană

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 03-10-2024

Actualizat: 03-10-2024

Article thumbnail

Sursă foto: News.ro

Comisia de disciplină a FIFA va fi solicitată să analizeze acuzațiile de discriminare ridicate de Federația Palestiniană de Fotbal (PFA), a transmis joi organismul de conducere al fotbalului mondial, potrivit mediafax.

Federația palestiniană a propus suspendarea Israelului din cauza războiului din Gaza, acuzând federația din Israel de complicitate la încălcări ale dreptului internațional, discriminare împotriva jucătorilor arabi și includerea în liga sa a cluburilor situate în teritoriul palestinian.

Federația israeliană a respins acuzațiile, iar FIFA a dispus o evaluare juridică.

„Comisia de Disciplină a FIFA va fi mandatată să inițieze o investigație cu privire la presupusa infracțiune de discriminare ridicată de Asociația de Fotbal din Palestina”, a precizat FIFA într-un comunicat.

Participarea la competițiile de fotbal din Israel a echipelor care ar avea sediul în teritoriile palestiniene va face, de asemenea, obiectul unei anchete.

Federația din Palastina a anunțat că cel puțin 92 de jucători palestinieni - neprofesioniști - au fost uciși în război, că infrastructura fotbalistică a fost distrusă și că ligile sale au fost suspendate.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri