Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fifor, la Cracovia: Este momentul ca Polonia şi România să coopereze şi mai intens

Inquam Photos / Octav Ganea
mihai fifor

Ministrul Apărării Naţionale, Mihai Fifor, a afirmat vineri, la Cracovia, că este momentul ca România şi Polonia să coopereze şi mai intens, inclusiv pe dimensiunea apărării. "Atunci când vorbim despre dezvoltarea Parteneriatului Strategic, comunitatea românească este, pentru mine personal, un adevărat reper. Dumneavoastră contribuiţi, fără doar şi poate, la promovarea ţării noastre şi la consolidarea relaţiilor dintre România şi Polonia", a apreciat Mihai Fifor, vineri, în cadrul unei întâlniri cu membri ai comunităţii româneşti şi cu studenţi polonezi care studiază limba română la Universitatea Jagiellonă.

El a accentuat că Polonia şi România au o veche relaţie de prietenie şi o foarte bună cooperare cultivată în cadrul Parteneriatului Strategic, informează un comunicat al MApN transmis vineri Agerpres. "Ceea ce ne leagă pe noi, românii, de Polonia este o veche relaţie de prietenie şi o foarte bună cooperare pe care am cultivat-o atent în toţi aceşti ani, în cadrul Parteneriatului Strategic. România şi Polonia sunt două state aliate care pot juca împreună un rol foarte important în asigurarea securităţii şi stabilităţii flancului estic al NATO şi întregului spaţiu euroatlantic", a precizat ministrul Fifor în cadrul întâlnirii, care a avut loc la sediul Bibliotecii Voiedodale din Cracovia.

Potrivit comunicatului, Mihai Fifor a spus că a ţinut în mod special să aibă o întâlnire cu membrii comunităţii româneşti cu ocazia vizitei la Cracovia şi că va continua să facă acest lucru ori de câte ori va avea ocazia în deplasările pe care le va face în afara graniţelor ţării.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.