Filialele judeţene ale USR şi PLUS au semnat marţi, în cadrul unei conferinţe de presă, un protocol prin care au pus bazele alianţei electorale în vederea alegerilor locale din acest an, reprezentanţii celor două formaţiuni lansând cu această ocazie şi o invitaţie către PNL Vrancea "pentru a găsi o cale comună de a scăpa de Oprişan" potrivit Agerpres.
"Am semnat protocolul pentru constituirea alianţei electorale pentru alegerile locale care vor avea loc în acest an. Vom merge la alegerile locale cu liste comune, cu candidaţi comuni. Am scos în faţă cei mai buni oameni pe care îi avem, tocmai din dorinţa de a da o şansă istorică judeţului Vrancea de a schimba ceea ce nu a mers în ultimii 30 de ani. Vrancea este un judeţ plin de resurse, atât pe partea de agricultură, cât şi pe partea de turism şi industrie uşoară. Dar, din păcate, Vrancea a fost îngenuncheată în ultimii 30 de ani de o corupţie instituită de PSD. (...) În momentul de faţă, Uniunea Europeană alocă o sumă enormă (...) Planului European de relansare post criză în următorii ani şi vrem să ne asigurăm că aceşti bani ajung în bugetele României, în bugetele judeţelor, şi nu în nişte buzunare nelegitime. De aceea, la conducerea judeţului şi în conducerile locale trebuie să băgăm oameni cinstiţi, pregătiţi şi responsabili şi, totodată, pricepuţi să pregătească absorbţia acestor fonduri în beneficiul cetăţenilor", a declarat preşedintele PLUS Vrancea, Radu Ţigănuş.
Reprezentanţii USR şi PLUS au lansat o invitaţie către conducerea PNL Vrancea să vină la discuţii "pentru a găsi o cale comună de a scăpa de Oprişan".
"În sfârşit, vrâncenii au o şansă reală. Sunt foarte încrezător în această construcţie care de altfel şi-a demonstrat viabilitatea în două rânduri de alegeri, la europarlamentare unde am avut un rezultat foarte bun şi la alegerile prezidenţiale. Pe plan local încercăm să avem, de asemenea, un rezultat bun. (...) Avem experienţă şi suntem pregătiţi şi cred că este timpul pentru Vrancea să se schimbe. Unul dintre dezideratele mari ale vrâncenilor este să scăpăm de Oprişan. Din păcate, Vrancea sub baronatul lui Oprişan a regresat. Suntem mai săraci decât eram acum 30 de ani, cu toate că avem la dispoziţie foarte multe fonduri. (...) Suntem deschişi la discuţii şi cu această ocazie adresez şi o invitaţie către PNL să demarăm discuţiile pentru a găsi o cale comună de a scăpa de Oprişan. Această discuţie trebuie să fie pe principii corecte, fără nepotisme, fără condamnaţi penal în funcţii publice, fără condamnaţi care au făcut jocurile PSD-ului şi ale lui Oprişan. Ca să câştigăm încrederea vrâncenilor trebuie să venim cu un program solid de guvernare, să oferim o alternativă reală, nu doar vorbe goale", a declarat Liviu Mălureanu, candidatul Alianţei USR-PLUS la preşedinţia Consiliului Judeţean Vrancea.
Candidatul USR-PLUS la Primăria Focşani va fi Corina Atanasiu, preşedintele USR Focşani, iar în perioada următoare urmează să fie stabiliţi candidaţii alianţei şi pentru alte primării şi listele de consilieri, în funcţie şi de negocierile cu celelalte forţe politice.
Filialele USR şi PLUS din Vrancea au semnat o alianţă electorală pentru alegerile locale din acest an
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

94
Bubuie scandalul Pfizer: plângere la DNA împotriva fostului ministru PSD al Sănătății, Alexandru Rafila
94

1.931
VIDEO Moment jenant în Senat: Vasile Blaga, surprins înjurând după scandalul pe legea violenței pe stadioane. „Ai belit p... acuma”
1.931

4.630
Varianta apariției unui partid-surpriză în Parlament (surse)
4.630

1.934
Radu Miruță intră pe terenul de fotbal! Ministrul Apărării anunță reducerea tarifului de închiriere pentru stadionul Steaua
1.934

4.281
Marcel Ciolacu atacă PNL și USR după procesul cu Pfizer: „Așa îl ajută pe Marele Conducător Bolojan să reducă deficitul”
4.281

221
Diana Tușa îl atacă pe premierul Ilie Bolojan: România are nevoie de unitate, nu de lideri care dezbină
221

3.129
Ce au în comun Ilie Bolojan și președintele FRF. Prim-vicepreședintele AUR: 'Sunt două expresii ale eșecului instituțional. Nu înțeleg nimic'
3.129

8.048
Europarlamentarul Cristian Terheș știe cine e vinovat după ce România a pierut în procesul vaccinurilor Covid: solicitare fermă pentru Guvernul Bolojan
8.048

6.327
Firea anunță punctul de cotitură: „Picătura care a umplut paharul”. PSD se apropie de decizia ieșirii de la guvernare
6.327

6.936
„Depozite pline și doze expirate” – Rafila explică de ce România a refuzat contractul care acum costă sute de milioane
6.936

3.356
Victor Ponta intervine virulent în scandalul vaccinurilor Pfizer: 'Nu există un motiv mai clar pentru excluderea USR de la guvernare decât acesta'
3.356

3.562
Fostul șef al SIE Silviu Predoiu îl nimicește pe Nicușor Dan: Nu are o viziune. Are fixații. Nu are autoritate. Are rigiditate
3.562

125
România, în linie dreaptă spre OCDE. Luca Niculescu (MAE) dezvăluie ținta stabilită de politicieni: 'Sper că vom reuși'
125
















Comentează