Fillon şi soţia sa, audiaţi în cadrul anchetei privind presupusele angajări fictive

Autor: Gabriel Zamfirescu, Redactor

Publicat: 30-01-2017

Actualizat: 30-01-2017

Article thumbnail

Sursă foto: france24.fr

Candidatul dreptei în alegerile prezidenţiale din Franţa, Francois Fillon, şi soţia sa, Penelope, au fost audiaţi luni după-amiaza în cadrul anchetei ce priveşte posibile angajări fictive ale acesteia din urmă la biroul parlamentar al soţului ei şi într-o publicaţie literară, dezvăluiri care au stârnit un răsunător scandal în Franţa, afirmă surse apropiate anchetei, citate de AFP. Potrivit unor persoane din anturajul fostului premier, Francois Fillon şi soţia lui au fost convocaţi la orele 14:00 GMT şi urmau să fie audiaţi separat.

Nu se cunoaşte niciun detaliu cu privire la locul acestor audieri, care pot fi operate de poliţişti din cadrul Oficiului central de luptă împotriva corupţiei şi infracţiunilor financiare şi fiscale, însărcinaţi cu investigaţiile, sau de către un magistrat al Parchetului naţional financiar, care a declanşat ancheta miercurea trecută. Această procedură, care a afectat puternic imaginea unui candidat care şi-a făcut campanie pe tema onestităţii sale, se referă la angajarea lui Penelope Fillon ca asistentă parlamentară a soţului său şi a suplinitorului acestuia la Adunarea Naţională, între 1998-2007, apoi din 2012 până în 2013.

Ancheta vine după informaţiile apărute în săptămânalul Le Canard Enchaîné conform cărora Penelope Fillon, fără profesie cunoscută şi mereu departe de activităţile politice ale soţului ei, "ar fi primit circa 500.000 de euro brut" între 1998 şi 2012, în special ca ataşat parlamentar al lui Francois Fillon şi al supleantului acestuia în Adunarea Naţională, Marc Joulaud. În afară de acest post de ataşat parlamentar, pentru care ea ar fi primit până la 7.900 de euro brut lunar, Le Canard Enchaîné scrie de asemenea că Penelope Fillon a fost salariată, între mai 2012 şi decembrie 2013, şi a unei publicaţii literare aparţinând unui prieten al lui Francois Fillon. Ea ar fi primit circa 5.000 de euro brut pe lună.

Proprietarul acestei publicaţii literare, miliardarul Marc Ladreit de Lacharriere, prieten vechi cu Francois Fillon, a fost de asemenea audiat luni de poliţişti. Anchetatorul se întreabă cât de reale erau aceste locuri de muncă succesive, în condiţiile în care doamna Fillon s-a prezentat mereu drept casnică, ce se ţine departe de cariera politică a soţului ei. Fostul premier a dezminţit orice infracţiune, evocând atacuri menite să îl discrediteze ca şi candidat la prezidenţiale, în timp ce soţia sa nu s-a pronunţat niciodată public pe marginea acestui dosar, conform Agerpres. O petiţie în care soţiei lui Fillon i se cere să 'întoarcă' aceşti bani a fost semnată de mai mult de 200.000 de persoane în numai cinci zile.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri