Filmele Close şi Stars At Noon, recompensate cu Marele Premiu al Juriului

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 28-05-2022

Actualizat: 28-05-2022

Article thumbnail

Sursă foto: cinemablend.com

Filmul "Stars At Noon" spune povestea unui misterios om de afaceri englez şi a unei jurnaliste americane, care, după ce se îndrăgostesc în Nicaragua, încearcă să fugă din această ţară în timpul pandemiei de coronavirus.

"Close" prezintă doi tineri de 13 ani, a căror prietenie este afectată de dificultăţile adolescenţei.

În 2021, Marele Premiu al Juriului de la Cannes a fost atribuit ex aequo filmelor "A Hero", de Asghar Farhadi, şi "Compartment Number 6", de Juho Kuosmanen.

Juriul competiţiei oficiale este prezidat în acest an de actorul francez Vincent Lindon. Ceilalţi membri ai juriului sunt actriţele Rebecca Hall, Deepika Padukone, Noomi Rapace, Jasmine Trinca şi regizorii Asghar Farhadi, Ladj Ly, Jeff Nichols şi Joachim Trier.

Cea de-a 75-a gală de decernare a premiilor de pe Croazetă are loc la ora transmiterii acestor informaţii la Palais des Festivals din Cannes. Gazda ceremoniei este actriţa franceză Virginie Efira.
Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri