Regizorul olandez Paul Verhoeven se alătură competiţiei de la Cannes cu "Benedetta", având-o în rolul principal pe actriţa franceză Virginie Efira. Filmul va fi lansat simultan pe 9 iulie în cinematografe, a anunţat miercuri festivalul, potrivit AFP.
Lungmetrajul a fost deja propus pentru prestigioasa competiţie anul trecut, înainte de criza sanitară şi de pandemia de COVID-19 care a determinat festivalul să îşi anuleze ediţia.
Un cineast apreciat la Cannes, regizorul peliculelor "Basic Instinct" (1992, cu Sharon Stone) şi "Elle" (2016, cu Isabelle Huppert şi Virginie Efira) nu a fost totuşi niciodată premiat, informează Agerpres.
Un cineast asumat provocator care a abordat adesea teme legate de sex şi violenţă, Verhoeven promite de această dată o plonjare într-o congregaţie religioasă din Italia secolului al XVII-lea lovită de ciumă, prin portretul unei călugăriţe lesbiene "într-o mănăstire din Toscana, care "de la o vârstă fragedă (...) este capabilă să facă miracole", conform sinopsisului.
Pe lângă Virginie Efira, din distribuţia acestei drame istorice "inspirate de fapte reale", a cărei filmare începuse în 2018, mai fac parte Charlotte Rampling şi Lambert Wilson.
"Benedetta" se alătură primului film deja confirmat din competiţia oficială a festivalului care va avea loc în perioada 6-17 iulie: "Annette", de Leos Carax, cu Marion Cotillard şi Adam Driver, care va şi deschide festivalul.
Alte pelicule sunt aşteptate cu nerăbdare: "The French Dispatch", de Wes Anderson, fără confirmare oficială pentru moment, sau "Tre Piani", noua peliculă a italianului Nanni Moretti.
Selecţia oficială urmează să fie anunţată la sfârşitul lunii mai.
Filmul "Benedetta", de Paul Verhoeven, în competiţie la Cannes
Explorează subiectul
București
7°C
Articole Similare

12
Montări de spectacole din 70 de ţări, în selecţia oficială a Festivalului Internaţional Shakespeare Craiova 2026 - Au fost puse în vânzare biletele pentru Shakespeare Village
12

37
Cauzele morţii Prinţului Philip dezvăluite într-o nouă biografie
37

11
TikTok, Instagram şi YouTube ameninţate cu sancţiuni în Australia
11

11
Céline Dion îşi anunţă oficial marea revenire pe scenă, cu zece concerte la Paris
11

20
Concertul artistului turc Rafet El Roman, reprogramat pe 7 septembrie
20

25
Cercetătorii au descoperit un impact asupra mediului al centrelor de date de mari dimensiuni
25

11.278
Celine Dion face anunțul pe care nimeni nu credea că-l va mai auzi
11.278

3.109
Războiul îi sperie pe turiști: Destinațiile preferate de români care ieftinesc vacanțele pentru a atrage turiști
3.109

91
Schimbare majoră în România: copiii vor învăța despre bani încă din primii ani de școală - acord între PNEFR și EDUPART
91

1.562
Lovitură în piața media: Publicația Europa Liberă România se închide
1.562

24
Volumul 2 din „Jurnalul unui fotbalist de buzunar" de Alec Blenche, disponibil în librării
24

19
Filmul "Project Hail Mary", lider în box-office-ul nord-american pentru al doilea weekend consecutiv
19

46
Mary Beth Hurt, actriţă americană de film şi teatru, a decedat la vârsta de 79 de ani
46
















Comentează