DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Filmul de acţiune 'Honest Thief' a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend

mediafax.ro
film

Filmul de acţiune „Honest Thief”, cu Liam Neeson în rol principal, a debutat pe primul loc în box office-ul nord-american de weekend.

Lungmetrajul regizat de Mark Williams are în centru un celebru hoţ de bănci, care decide să se predea, însă este înşelat de doi agenţi FBI, potrivit news.ro.

Citește și: Adrian Streinu-Cercel: Epidemia a fost ținută sub control până a intervenit politicul / VIDEO

Filmul a generat încasări de 3,7 milioane de dolari în primul weekend pe marile ecrane nord-americane, devansând comedia „The War with Grandpa”, cu Robert De Niro în rol principal, care a înregistrat încasări de puţin peste 2,5 milioane de dolari, în al doilea weekend de la premieră, potrivit boxofficemojo.com.

Locul al treilea în top a fost ocupat de thrillerul „Tenet” al lui Christopher Nolan, în coborâre un loc, cu încasări de 1,6 milioane de dolari, în al şaptelea weekeend de la debut. Lungmetrajul a generat în total, la nivel mondial, încasări de aproximativ 334 de milioane de dolari.

„The Nightmare Before Christmas” (1993), scris de Tim Burton, relansat de Disney weekendul trecut, a ocupat locul al patrulea în clasamentul nord-american, după ce a generat încasări de 1,3 milioane de dolari.

Citește și: Atenționare de ultimă oră! Cum a fost răsturnată declarația lui Raed Arafat

Un alt film cu o vechime de trei decenii, „Hocus Pocus”, cu Bette Midler în rol principal, s-a clasat pe locul al cincilea, în al treilea weekend de la relansare, când a generat încasări de peste 750.000 de dolari.

Drama romantică „2 Hearts”, cu Jacob Elordi în rol principal, a debutat pe poziţia a şasea, cu încasări de 565.000 de dolari.

„The New Mutants”, „Unhinged”, „Love and Monsters” şi „The Kid Detective” completează top 10, cu încasări sub 465.000 de dolari într-un weekend în care cinematografele din cele mai importante pieţe americane, New York şi Los Angeles, au continuat să fie închise, iar în alte state americane ele funcţionează la capacitate redusă, astfel că marile studiouri nu au încă planuri să lanseze producţii importante.

Guvernatorul statului New York, Andrew Cuomo, a anunţat recent că va permite sălilor de cinema din afara oraşului să se deschidă începând cu 23 octombrie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.