Filmul lui Jonas Carpignano, drama 'A Chiara', a fost desemnat cel mai bun lungmetraj la Zurich Film Festival

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 03-10-2021

Actualizat: 03-10-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Drama „A Chiara”, regizată de Jonas Carpignano, povestea unei adolescente a cărei familie unită se destramă după plecarea tatălui, a fost desemnată cel mai bun lungmetraj la Zurich Film Festival, potrivit news.ro.

Cea de-a 17-a ediţie a festivalului s-a încheiat sâmbătă. Juriul a fost condus de actorul Daniel Brühl şi alcătuit din Stéphanie Chuat (regizor), Dieter Kosslick, fost director artistic al Berlinalei, şi Andrea Cornwell (producător).

Producţia Italia, Franţa, Suedia, Danemarca a impresionat juriul prin „abordarea modernă a neorealismului italian tradiţional”, dar şi prin interpretarea făcută de Swami Rotolo şi familia ei, toţi aflându-se la debut. „Acest film nu este altceva decât o operă de artă cinematografică”, a adăugat juriul, care a spus că decizia a fost unanimă.

„Jockey” al lui Clint Bentley, film premiat la Sundance pentru interpretarea lui Clifton Collins Jr., şi „Ballad of a White Cow”, de Behtash Sanaeeha şi Maryam Moghaddam, prezentat în premieră la Berlinală, au fost recompensate aici cu menţiuni speciale ale juriului.

În competiţia Focus, centrată pe producţii elveţiene, germane şi austriece, câştigător a fost „La Mif”, de Fred Baillif. O menţiune specială a fost acordată filmului „Behind the Headlines”, de Daniel Andreas Sager.

Juriul competiţiei de documentare, condus de Asif Kapadia, a ales câştigătoare „Life of Ivanna”, povestea unui nomad din tundră semnată de Borrayo Serrano.

Premiul publicului a revenit „Youth Topia”, de Dennis Stormer.

În timpul festivalului, actriţa Sharon Stone a primit Golden Icon Award, cineastul italian Paolo Sorrentino a fost recompensat cu „A Tribute To…” Award, în timp ce premiul pentru întreaga activitate a fost acordat cineastului american Paul Schrader, care şi-a prezentat publicului cel mai recent film, „The Card Counter”.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri