Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Final de epopee, după 11 ani: Iohannis a promulgat legea de aprobare a OUG privind înfiinţarea UEFISCDI

klaus iohannis semneaza decrete

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat, vineri, decretul pentru promulgarea Legii privind aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării.

Legea vizează reorganizarea unor instituţii din sistemul de învăţământ cu atribuţii preponderent în domeniul cercetării ştiinţifice.

"Organizarea, funcţionarea, statul de funcţii şi condiţiile de încadrare ale Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării şi Inovării se stabilesc prin regulamentul de organizare şi funcţionare, aprobat prin ordin al ministrului Educaţiei", prevede actul normativ.

Această unitate a fost creată prin comasarea Unităţii Executive pentru Finanţarea Învăţământului Superior şi a Cercetării Ştiinţifice Universitare, Centrului Naţional pentru Management Programe şi a Agenţiei Manageriale de Cercetare Ştiinţifică, Innovare şi Transfer Tehnologic - Politehnica (AMCSIT - Politehnica).

Pentru efectuarea lucrărilor de evaluare, monitorizare şi audit, Unitatea are dreptul să utilizeze colaboratori externi, specialişti în domeniu, în calitate de experţi, remuneraţi în condiţiile legii, la propunerea consiliilor din subordinea Ministerului Educaţiei, mai stipulează actul normativ.

Lege prevede şi că anumite cheltuieli ale Consiliului Naţional al Calificărilor şi al Formării Profesionale a Adulţilor se asigură de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei.

"Finanţarea cheltuielilor pentru plata indemnizaţiilor membrilor comisiilor de autorizare judeţene şi a municipiului Bucureşti, precum şi ale specialiştilor pe domenii ocupaţionale, folosiţi de aceste comisii, cheltuielile pentru funcţionarea comisiilor de autorizare, cheltuielile cu salarizarea personalului unităţii executive, cheltuielile materiale pentru servicii şi cheltuielile de capital se efectuează din bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Educaţiei. (...) Încadrarea personalului în numărul de posturi aprobat şi pe noile funcţii aferente, de la instituţiile din subordinea Ministerului Educaţiei, se realizează în termen de maximum 45 de zile de la data intrării în vigoare a prezentei ordonanţe de urgenţă, cu respectarea regimului juridic aplicabil fiecărei categorii de funcţii", conform legii.

Ministerul Finanţelor este autorizat să introducă modificările ce decurg din această ordonanţă în structura bugetului de stat şi în volumul şi structura bugetului Ministerului Educaţiei şi bugetului Ministerului Muncii şi Protecţiei Sociale, la propunerea ordonatorilor principală de credite.

În 2014, Senatul în calitate de for decizional a adoptat proiectul de respingere a acestei OUG. Şeful statului a cerut în acelaşi an reexaminarea.

În cele din urmă, proiectul de lege privind aprobarea OUG nr. 74/2010 pentru modificarea unor acte normative din domeniul educaţiei şi cercetării a adoptat de Senat în actuala legislatură, pe 22 februarie.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.