Finala Cupei Angliei va fi o afacere locală: Manchester United a învins-o pe Brighton la lovituri de departajare și o va întâlni pe rivala City

Autor: Alexandru Popescu

Publicat: 23-04-2023

Actualizat: 23-04-2023

Article thumbnail

Sursă foto: Daily Mail

Echipa engleză Manchester United a învins duminică, în deplasare, la lovituri de departajare, formaţia Brighton, în semifinalele Cupei Angliei. Scorul după 120 de minute a fost 0-0, iar Manchester United va juca finala cu Manchester City.

Semifinala dintre Brighton şi Manchester United şi-a consumat timpul regulamentar fără ca spectatorii să vadă vreun gol. Acelaşi lucru s-a întâmplat în cele două reprize de prelungiri, astfel că meciul s-a decis la lovituri de departajare.

Elevii lui Erik ten Hag au transformat toate loviturile, în timp ce jucătorii lui Roberto De Zerbi, de la Brighton, au ratat prin March. Manchester United s-a impus cu 7-6 la 11 metri, scrie news.ro.

Pentru Manchester United au transformat Casemiro, Dalot, Jadon Sancho, Rashford, Sabitzer, Weghorst şi Lindelof.

Finala Cupei Angliei se va disputa între Manchester United şi Manchester City, la 3 iunie, fiind programată pe stadionul Wembley.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri