Finala Cupei României, ediția 2023-2024, se joacă miercuri, 15 mai, de la ora 20:30, între Corvinul Hunedoara și Oțelul Galați, pe Stadionul Municipal din Sibiu. Frf.ro trece în revistă câteva informații interesante despre cele două finaliste care vor lupta miercuri seară pentru trofeu.
În lotul Corvinului, a cărui medie de vârstă este de doar 23 de ani, se regăsesc 8 fotbaliști care au activat în trecut și la nivelul Ligii 1: Manolache, Velisar, Hrezdac, Hergheligiu, Pîrvulescu, Chindriș, Coman, Neacșa , conform Mediafax.
Coman este golgheterul echipei hunedorene în acest sezon, având 10 reușite în campionat și alte 5 în Cupă. În 2017-2018, Marius Coman era legitimat la CFR Cluj, campioana acelei ediții din L1.
Corvinul a fost a treia cea mai ofensivă echipă din sezonul regulat al Ligii 2 și a avut cel mai bun atac din play-off. În Cupă a punctat de 24 de ori în 7 partide, adică o medie de aproape 3,5 goluri pe meci.
Pe durata sezonului au reușit să înscrie 15 din cei 18 jucători de câmp ai Corvinului.
Oțelul Galați are o valoare a lotului, conform Transfermarkt, de 8,5 milioane de euro, de trei ori mai mare decât a Corvinului.
Formația de primă ligă a avut cele mai multe remize din sezonul regulat, 16 din 30, după un start de campionat în care nu reușise să obțină nicio victorie în primele 7 runde.
A fost a șaptea cea mai bună defensivă din prima parte a sezonului, peste două echipe care au obținut calificarea în play-off.
10 din cele 16 victorii reușite de Oțelul în sezonul 2023-2024 au fost la limită, la un singur gol diferență.
Doar 4 formații de Liga 2 au câștigat Cupa României în cele 15 finale disputate până acum în care au fost angrenate formații din eșaloanele doi și trei ale fotbalului nostru.






























Comentează