Finală Eurovision România. 12 artiști se luptă, astăzi, pentru un loc pe scena din Austria

Autor: Anca Flondor

Publicat: 04-03-2026 16:14

Article thumbnail

Sursă foto: Facebook

Astăzi are loc finala Eurovision România la sfârșitul căreia vom afla artistul care merge la Viena în luna mai. Finala Naţională, în care concurează 12 piese, va fi transmisă în direct la TVR 1, TVR Internațional, TVR Moldova, dar și online, pe platforma TVR+, de la ora 20.00.

Organizatorii anunță un spectacol grandios cu o mulțime de momente speciale.

Cine prezintă Finala Eurovision România 2026

Actorii Giulia Nahmany şi Daniel Nuţă vor fi gazdele finalei transmise de TVR. Din public, Marius Popa și Laura Fronoiu, prezentatorii Telejurnalului Matinal, vor transmite, la cald, emoțiile susținătorilor aflaţi în studio. Tot ei vor prelua mesajele de susținere și întrebările fanilor postate în mediul online, iar în backstage, imediat după ce vor coborî de pe scenă, artiștii vor fi așteptați de protagoniştii Tonomatului de pe 2, Alexandra Gavrilă şi Iulian Selea, împreună cu Răzvan Petre, realizator Radio Romania.

12 piese s-au calificat în cursa pentru a reprezenta România la Eurovision. 10 au fost alese de juriu, iar două au primit wild card în urma vizualizărilor pe You Tube.

Ordinea în care vor intra în concurs la finala națională

Emy Alupei – „Tili Bom”

Robert Lukian – „Fire to the Lies”

Vanu – „Therapy Enemy”

Edward Maya x LavBbe x Costi – „Everybody Needs Somebody”

Yguana – „Happy Birthday”

HVNDS – „Dor”

Antonio Pican – „Humans” (wild card public)

WRS – „All The Way” (wild card public)

Olivia Addams – „Croco”

Monica Odagiu – „Fereastră pentru un orb”

Alexandra Căpitănescu – „Choke Me”

Alejandro Zandes & Emil Rengle – „Bailando Solo”

Cum se va decide câștigătorul

Câștigătorul va fi decis exclusiv de juriu anul acesta, spre deosebire de anii precedenți când publicul putea vota preferații prin sms sau online.

Cine face parte din juriu

Andreea Bălan – interpretă (va avea și rol de invitat în finală)

Andrei Tudor – compozitor și muzician

Marius Dia – compozitor și producător

Cristian Tarcea (Monoir) – producător și compozitor

Elena Popa – jurnalistă și creator de conținut digital, solistă a trupei Yolo Band

Doru Ionescu – jurnalist TVR în domeniul muzical.

Cristian Marica Rădoi – redactor‑șef și music playlist manager la Radio România Cultural.

Când va avea loc Eurovision Song Contest

A 70-a ediție a concursului Eurovision Song Contest are loc în luna mai.

Semifinala 1: 12 mai

Semifinala 2: 14 mai

Marea finală: 16 mai.

Anul acesta, Spania, Irlanda, Islanda, Țările de Jos și Slovenia au anunțat că nu vor participa la concurs, ca protest față de decizia EBU de a permite Israelului să concureze, în contextul războiului din Fâșia Gaza.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri