DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Finanţare de 5,2 milioane de lei pentru modernizarea Clinicii de Urologie a Spitalului Judeţean Timişoara

casoteca.ro
bani incasari craciun

Managerul Spitalului Judeţean Timişoara, medicul Marius Craina, şi preşedintele Consiliului Judeţean Timiş, Călin Dobr,a au semnat, luni, un contract de finanţare în valoare de 5,2 milioane de lei pentru modernizarea Secţiei de Urologie, iar lucrările ar urma să dureze doi ani. Autorităţile spun că după finalizarea lucrărilor se va putea discuta despre reluarea intervenţiilor de transplant renal, care au avut loc la această clinică până în anul 2006.

Finanţarea de 5,2 milioane lei provine din bugetul CJ Timiş. „Este unul dintre cele mai importante proiecte pe care îl desfăşoară Spitalul Judeţean din Timişoara, şi cu fonduri din bugetul Consiliului Judeţean Timiş. Discutăm de un proiect în valoare de aproximativ 5,2 milioane de lei, cu tot cu TVA, un proiect foarte important, cu o durată de 24 de luni. La momentul încheierii lucrărilor efective vom putea să discutăm de reluarea transplatului renal. Avem specialişti în cadrul acestui departament şi sunt ferm convins că vom reuşi să punem în valoare activitatea lor profesională”, a declarat Călin Dobra.

Medicul Alin Cumpănaş, care conduce Clinica de Urologie, a spus, la rândul său, că se va ocupa de obţinerea avizelor în vederea reluării transplantului de rinichi la Timişoara. „Începem demersurile pentru obţinerea acreditării începând de astăzi. Partea de infrastructură este realizată pe banii Consiliului Judeţean, deci din acest punct de vedere nu vom întâmpina nicio dificultate, iar la partea de resurse umane domnul doctor Alin Cumpănaş, care actualmente este şeful Secţiei de Urologie, are datoria medicală şi moarală să realizeze toate demersurile şi toate condiţiile pentru acreditarea din punct de vedere medical a secţiei pentru transplantul renal”, a afirmat medicul Marius Craina.

În prezent, în Timiş sunt aproximativ 150 de pacienţi care ar avea nevoie de un transplant renal, în timp ce alţi 400 fac dializă. La Timişoara a avut loc primul transplant reuşit cu un rinichi prelevat de la o persoană aflată în moarte cerebrală în anul 1981. La scurtă vreme, procedura a fost sistată. Abia din anul 1994 Centrul de Transplant a fost redeschis şi a funcţionat până în anul 2006, timp în care la Timişoara au fost efectuate aproximativ 50 de astfel de intervenţii, conform news.ro.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.