Doctorul român Camelia Smicală își va primi cei doi copii înapoi, anunțul fiind făcut zilele trecute. Într-o declarație surpriză, Camelia Smicală a spus că reprezentanți ai serviciilor sociale finlandeze au vizitat-o și „au demarat procedurile pentru reîntoarcerea copiilor acasă”. „Avem vești bune: socialul a fost azi în vizită la noi acasă și au demarat procedurile pentru reîntoarcerea copiilor acasă. Au fost extrem de amabili și prietenoși. Ceva s-a întâmplat”, a scris ea.
În 2015, Camelia Smicală, medic din Piatra-Neamț a amenințat că pleacă de-acasă împreună cu cei doi copii, în urma abuzurilor soțului său finlandez, dar aceast a anunțat autoritățile, care au descins în forță și i-au luat copiii. De-atunci, au existat numeroase demersuri, inclusiv la nivel parlamentar și guvernamental pentru rezolvarea situației, dar fără succes. În acești cinci ani, copiii au fost ținuți separați unul de celălalt, chiar dacă și-au exprimat dorința de a se întoarce la mamă. În țară, au existat numeroase proteste împotriva autorităților finlandeze, pentru a se obține returnarea copiilor la mama lor. Sursa: r3media.ro
Comentează