Fiul celebrului baron mexican al drogurilor Joaquin ”El Chapo” Guzman, încarcerat în Statele Unite, Joaquín Guzmán López, a încheiat un acord cu justiţia americană prin care a pledat vinovat, într-o audiere, la Chicago, de fapte de trafic de droguri şi participare la activitate criminală, relatează AFP, conform News.ro.
În baza acestui acord prin care pledează vinovat, pe care AFP scrie că l-a consultat, Joaquim Guzmán López riscă cel puţin zece ani de închisoare cu privire la un capăt de acuzaţie legat de participarea sa la o activitate criminală .
În privinţa traficului de droguri, cu privire la care riscă închisoarea pe viaţă, procurorii au acceptat ca judecătorul să-l condamne la o pedeapsă mai mică, în funcţie de nivelul cooperării sale cu justiţia.
În schimb, fiul lui El Chapo se angajează ”să coopereze deplin şi în întregime în orice dosar va fi solicitat” de către justiţia americană, prin furnizare de informaţii şi mărturii ”complete şi veridice”.
Unul dintre fraţii săi, Ovidio Guzman, a pledat vinovat, în iulie, de fapte asemănătoare.
Cei doi sunt acuzaţi - împreună cu alţi doi fraţi ai lor, care sunt în continuare fugari - de faptul că au preluat activităţile tatălui lor, Joaquin ”El Chapo” Guzman, fostul şef al Cartelului Sinaloa.
Joaquin ”El Chapo” Guzman, în vârstă de 68 de ani, ispăşeşte în prezent o pedeapsă cu închisoare pe viaţă într-una dintre cele securizate închisori americane, în Colorado.
1.200 DE MORŢI ŞI 1.400 DE DISPĂRUŢI
Joaquin Guzman Lopez, în vârstă de 39 de ani, a fost arestat în iulie 2024 la sosirea în Texas, într-un avion privat de mici dimensiuni, împreună cu fondatorul Cartelului Sinaloa Ismael ”Mayo” Zambada.
Ismael ”Mayo” Zambada a declarat că a fost înşelat cu privire la destinţaie şi că a fost răpit de către Guzman Lopez pentru a fi predat, împotriva voinţei sale, în Statele Unite.
El a pledat, la rândul său, vinovat şi va scăpa astfel de un proces şi de pedeapsa cumoartea, pe care autorităţile americane au renunţat, până la urmă, să o mai ceară împotriva sa.
În urma acestor arestări, confrunătri s-au multiplicat între cele două facţiuni ale cartelului - a fraţilor Guzman şi a lui Zambada -, soldate cu aproximativ 1.200 de morţi şi aproximativ 1.400 de dispăruţi în mexic, potrivit autorităţilor.
Washingtonul acuză Cartelul Sinaloa de trafic de fentanil către Statele Unite, unde acest drog de sinteză a provocat în ultimii ani zeci de mii de morţi prin overdoză şi au tensionat relaţile cu Ciudad de Mexico.
În afară de fentanil, cei patru fraţi sunt acuzaţi de transportarea a câtorva tone de cocaină, prin America Centrală şi de Sud, către Statele Unite, potrivit actului inculpării, făcut public în aprilie 2024.
În document se arată că ei au ”mituit funcţionari publici corupţi”, ”provocat, ameninţat şi comis omoruri, răpiri, agresiuni şi bătăi împotriva forţelor de ordine, unor traficanţi de droguri rivali şi membri din proprtia organizaţie”.






























Comentează