Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fiul lui Dumitru Buzatu, primele declarații după ce și-a dat demisia de la SGG: 'Am muncit în partidul ăsta 20 de ani, dar funcţia poate să o ia liniştiţi'

digi24.ro
tudor buzatu

Tudor Buzatu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean Vaslui, a declarat despre renunţarea la funcţia de secretar de stat de la Secretariatul General al Guvernului şi decizia PSD de a-l exclude pe tatăl său că iubeşte partidul din care face parte, înţelege atitudinea lor, este o atitudine politică, dar nu ştie dacă este corectă sau incorectă. El mai spune că a anunţat telefonic că îşi dă demisia din funcţia de la Guvern.

”Nu am niciun fel de răspunsuri, nici măcar pentru mine. Eu înţeleg, iubesc partidul din care fac parte, înţeleg şi atitudinea lor, este o atitudine politică, nu ştiu dacă este corectă sau incorectă. Am preferat să anunţ, am anunţat telefonic, nu am apucat în scris, am anunţat că îmi înaintez demisia”, a spus Tudor Buzatu, după reţinerea tatălui său, într-o intervenţie la Observator.

El a adăugat: ”Cea mai mică grijă a mea este funcţia mea politică sau calitatea de membru nu aş vrea să mi-o pierd că am muncit în partidul ăsta 20 de ani dar funcţia poate să o ia liniştiţi”.

Fiul lui Dumitru Buzatu a mai spus că era în Vaslui când am văzut la televizor ce se întâmplă.

”Nu ştiu, m-am dus la el, nici acolo nimeni nu a spus nimic şi atât”, a arătat Tudor Buzatu.

Preşedintele PSD Marcel Ciolacu a anunţat sâmbătă, după şedinţa Biroului Permanent Naţional, că preşedintele CJ Vaslui Dumitru Buzatu - reţinut de DNA pentru o mită de peste 1 milion de lei - a fost exclus din PSD, iar fiul acestuia, Tudor Buzatu, a demisionat din funcţia de secretar de stat la Secretariatul General al Guvernului. De asemenea, soţia lui Dumitru Buzatu, senatoarea PSD Gabriela Creţu, a fost suspendată din partid.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.