Fiul lui Joe Biden, legat de o tentativă controversată de vânzare a terenului din jurul Ambasadei SUA în România

Autor: Alice Draghici

Publicat: 08-10-2025 16:22

Article thumbnail

Sursă foto: Profimedia

Fiul fostului președinte american Joe Biden, Hunter Biden, a încercat să faciliteze o tranzacție care viza terenurile din jurul Ambasadei Statelor Unite la București, potrivit unei investigații publicate de The New York Times. Afacerea, începută în perioada în care Joe Biden era vicepreședinte, a implicat parteneri români și o companie chineză apropiată statului. Documente și mărturii arată că Hunter Biden a recunoscut chiar el, în privat, că se afla într-o „situație etică dificilă”.

Hunter Biden și partenerii săi, printre care și unchiul său, James Biden, au vizat deținerea unor proprietăți din jurul ambasadei.

„Li s-au alăturat un român bogat care dezvoltase zona și o companie chineză influentă, legată de stat, pe care Hunter Biden o curta”, notează NYT.

Rolul său era dublu: om de afaceri și avocat. Ca jurist, îl reprezenta pe omul de afaceri român Puiu Popoviciu, implicat într-un dosar de corupție privind terenurile respective.

În același timp, încerca să construiască un parteneriat pentru achiziția lor.

„Se pare că avem un interes din toate punctele de vedere”, i-a scris Hunter Biden unui partener, în mai 2017, într-un mesaj WhatsApp citat de The New York Times.

El a recunoscut că „nu ar putea continua să fie avocatul lui Popoviciu dacă fac parte din grupul de achiziții”, subliniind că cele două roluri „ar trebui să fie cât mai separate și distanțate posibil pentru a evita apariția unui conflict evident”.

Documente și anchete care au scos la iveală detalii

Relatarea NYT se bazează pe sute de pagini de contracte, e-mailuri, mesaje text și transcrieri, unele obținute de anchetatorii Congresului american sau provenite din dosarul „laptopului” abandonat de Hunter Biden.

Tranzacția a căzut în 2017, înainte ca partea chineză să investească, din cauza unor dispute între parteneri.

Într-un alt mesaj WhatsApp, Hunter Biden se plângea: „Sunt singurul care pune în joc moștenirea întregii familii”.

Legătura cu presiunile anticorupție promovate de Joe Biden

În acea perioadă, Joe Biden denunța corupția la București ca pe „un cancer”. În 2014, în cadrul unei vizite oficiale, el avertiza că „declinul social apare atunci când politicienii pot fi cumpărați, iar instanțele pot fi manipulate”.

În contrast, fiul său încerca să sprijine cazul lui Popoviciu. În 2015, Hunter Biden a mers la București cu un alt avocat al firmei Boies Schiller pentru a discuta dosarul cu ambasadorul SUA, Hans Klemm.

Potrivit unor surse citate de NYT, avocații au sugerat că urmărirea penală ar putea afecta contractul de închiriere al ambasadei. Klemm nu a intervenit, iar procesul a continuat.

Vânzarea terenului ca „soluție” la dosarul Popoviciu

„Vânzarea terenului a apărut ca o alternativă pentru a împiedica urmărirea penală”, notează The New York Times.

Un document menționa o investiție a companiei chineze CEFC între 300 și 500 de milioane de dolari.

Structurile propuse ar fi dat CEFC o participație de până la 47,5% și statului român o cotă de 10%, pentru a obține venituri stabile la buget.

Hunter Biden a fost implicat direct în discuțiile despre acest joint venture, în timp ce îl apăra juridic pe Popoviciu. În mesaje, îl numea „Gabs” și spunea că este „un om foarte bun, tratat foarte rău de un sistem judiciar român suspect”.

Plăți, eșecul tranzacției și anchetele ulterioare

După prăbușirea planului, Popoviciu a fost condamnat. Totuși, printr-o companie intermediară, Hunter Biden a încasat circa 1 milion de dolari de la omul de afaceri român, în mare parte în perioada când tatăl său era vicepreședinte. În paralel, a primit milioane de dolari de la companii afiliate CEFC.

Însă proiectele nu s-au materializat. CEFC a intrat în colaps, directorii săi fiind anchetați în China și SUA.

În 2018, președintele companiei, căruia Hunter Biden i-l prezentase pe Joe Biden după plecarea din funcție, a fost arestat la Beijing și nu a mai apărut public.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri