Fiul lui Marian Ionescu, de la Direcția 5, a fost condamnat: A condus drogat

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 30-07-2025 20:15

Actualizat: 31-07-2025 00:49

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Lovitură pentru familia lui Marian Ionescu, de la Direcția 5. Carmin Ionescu, fiul chitaristului Marian Ionescu, fondatorul trupei Direcția 5, a fost condamnat la un an de închisoare. Pedepsa este cu suspendare, așa că juniorul nu va ajunge după gratii.

Pe 8 august 2020, Carmin Ionescu a fost prins în flagrant în zona Piața Presei Libere, sector 1, după ce poliția a realizat un test drugtest, care a ieșit pozitiv pentru cocaină. Analizele toxicologice efectuate la Institutul Național de Medicină Legală (INML) au confirmat prezența substanțelor psihoactive în organism, în cantități ce afectau capacitatea de a conduce, scrie Mediafax.

În fața procurorilor, Carmin a recunoscut consumul de cocaină cu două zile înainte de eveniment, pe 6 august 2020. Expertiza medico-legală a stabilit clar că, în momentul în care a fost oprit în trafic, se afla sub influența drogurilor, iar capacitatea sa de conducere era afectată.

Procesul a fost soluționat, după aproape cinci ani, pe baza unui acord de recunoaștere a vinovăției încheiat între inculpat și Parchet, iar Judecătoria Sector 1 București a admis acest acord pentru infracțiunea de conducere a unui vehicul sub influența altor substanțe.

Magistrații l-au condamnat la un 1 an de închisoare, cu suspendare, și o perioadă de supraveghere de doi ani. În această perioadă, Carmin Ionescu trebuie să respecte mai multe condiții stricte: să se prezinte periodic la Serviciul de Probațiune Ilfov, să accepte vizitele consilierului de probațiune, să anunțe orice schimbare de domiciliu sau loc de muncă și să comunice deplasările mai lungi de cinci zile.

În plus, are obligația să presteze 40 de zile lucrătoare de muncă neremunerată în folosul comunității, la Primăria Voluntari sau la Direcția Educație Cultural-Sportivă și Identitate Comunitară.

Dacă respectă toate condițiile impuse și nu săvârșește alte infracțiuni în următorii doi ani, Carmin Ionescu nu va executa pedeapsa și nu va suporta alte consecințe legale. În caz contrar, amânarea poate fi revocată, iar el riscă să execute pedeapsa cu închisoarea.

De asemenea, acesta va trebui să suporte cheltuieli judiciare în valoare de 1.000 de lei. Decizia instanței poate fi atacată cu apel în termen de zece zile de la comunicare.

În trecut, fiul fondatorului Direcția V a mai fost implicat în celebrul dosar „Cocaină pentru VIP-uri”. La acel moment, în 2018, mai multe vedete au fost audiate de procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) într-un dosar de trafic și consum de droguri de mare risc.

Printre cei audiați, care s-au aflat față în față cu anchetatorii, au fost regretatul creator de modă Răzvan Ciobanu, prezentatorul TV Oreste Teodorescu, Carmin Ionescu, dar și tatăl acestuia, Marian Ionescu. Potrivit procurorilor, aceștia au cumpărat droguri de la dealeri, plătind sume colosale. Datele din dosar au arătat că, la data respectivă, Carmin ar fi cumpărat 600 de grame de cocaină, în valoare de nu mai puțin de 60.000 de euro.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri