Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fiul primarului din Buşteni, cercetat de polițiști: Dosar penal pentru furt de apă din sistemul public

Poliţiştii prahoveni au întocmit, duminică, un dosar penal pentru furt de apă din sistemul public de alimentare, după o sesizare făcută de către un cetăţean din staţiunea Buşteni care viza un imobil în care locuieşte fiul primarului Mircea Corbu.

Conform Inspectoratului Judeţean de Poliţie Prahova, în jurul orei 18,00, poliţiştii din cadrul Poliţiei staţiunii Buşteni au fost sesizaţi de către un bărbat din oraş despre faptul că la un imobil există suspiciunea sustragerii de apă din magistrala principală.

"În baza sesizării, s-a format echipă operativă care s-a deplasat la faţa locului, constatând faptul că din conducta principală s-a efectuat un branşament, conectat de aceasta printr-un robinet, cu o conductă care duce în curtea imobilului, fără a exista vreun aparat de contorizat apa. Totodată, la faţa locului s-a prezentat şi o echipă a societăţii responsabile de distribuirea apei", precizează IJP.

Surse judiciare au declarat, pentru AGERPRES, că în imobilul vizat de această sesizare locuieşte fiul primarului staţiunii Buşteni, Mircea Corbu.

În cauză, cercetările sunt continuate de poliţişti în vederea clarificării situaţiei de fapt, în cadrul unui dosar penal deschis sub aspectul săvârşirii infracţiunii de furt de apă din sistemul public de alimentare.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.