Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florentin Pandele, într-o postură inedită la şcoală

Florin Pandele

O fotografie cu primarul din Voluntari, Florentin Pandele, se viralizează pe rețelele sociale. Imaginea a fost surprinsă în curtea Școlii nr. 1 din Voluntari, la deschiderea anului școlar.

Edilul din Voluntari s-a urcat pe o catedră pentru a se face mai bine auzit și văzut de elevi și părinți. De acolo a rostit cele câteva cuvinte cu ocazia deschiderii noului an școlar.

Potrivit unor persoane care au fost în public, în curtea școlii era foarte multă lume și foarte multă rumoare, iar primarul a decis să atragă atenția urcându-se pe catedră.

Respectiva catedră este folosită de obicei la această școală ca pupitru oficial, la festivități. Catedra este acoperită cu o față de masă albastră, lucioasă, pe care cei care țin discursuri obișnuiesc să pună documente, hârtii, dosare.

pandele la deschiderea anului scolar - robert turcescu

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.