Preşedintele lui Real Madrid, Florentino Perez, a negat că a influenţat decizia clubului FC Barcelona de a permite plecarea fotbalistului Lionel Messi, informează EFE şi Reuters.
Messi a semnat marţi cu Paris Saint-Germain, despărţindu-se după mai bine de două decenii de FC Barcelona, echipa cu care a cucerit 35 de trofee.
Preşedintele Barcei, Joan Laporta, a explicat în urmă cu aproape o săptămână cu nu îi poate prelungi contractul lui Messi din cauza condiţiilor impuse de fair-play-ul financiar.
Jaume Llopis, fost responsabil al proiectului Espai, legat de renovarea stadionului Camp Nou, a demisionat însă după plecarea lui Messi, acuzându-l pe Laporta că s-a plecat în faţa voinţei lui Perez.
"Plecarea lui Messi este o mişcare care îl ajută pe Florentino. Închipuiţi-vă că Mbappe vine acum la Real Madrid", a declarat Llopis pentru ziarul La Vanguardia.
"Laporta a fost convins de noul director general Ferran Reverter că nu poate semna acordul cu fondul CVC şi să menţină pactul cu Perez referitor la Super Ligă. Este o coincidenţă că Reverter este vechi prieten cu Perez şi că împreună au reuşit să-l convingă pe Laporta să se răzgândească şi să pună capăt negocierilor", a spus el.
Într-un comunicat publicat de Real, Perez a insistat că nu l-a întâlnit decât de două ori pe Reverter, prima oară în urmă cu patru luni, a doua oară sâmbătă, la o cină la care au mai fost prezenţi Laporta şi preşedintele lui Juventus Torino, Andrea Agnelli.
Perez a subliniat că la acea dată Barcelona anunţase deja despărţirea de Messi.
"Astfel, este imposibil ca eu să fi avut vreo influenţă asupra plecării lui Messi sau asupra oricărei alte decizii luate de Barcelona", a declarat Perez.
"Sper că Jaume Llopis va retracta cât mai curând afirmaţiile sale care nu corespund adevărului", a adăugat preşedintele grupării madrilene.
Real şi Barcelona au respins acordul dintre Liga spaniolă de fotbal (LaLiga) şi fondul de investiţii CVC. LaLiga a parafat, pe 4 august, un acord cu CVC pentru a vinde 10 la sută din capitalul său în schimbul sumei de 2,7 miliarde euro.
Real, Barcelona şi Juventus sunt cele trei cluburi care continuă să susţină ideea unei Super Ligi Europene.
Florentino Perez a negat că a influenţat plecarea lui Messi de la Barcelona
Explorează subiectul
București
13°C
Articole Similare

1.141
Predoiu, decizie anunțată la catafalc: Stadionul Dinamo va purta numele lui Mircea Lucescu
1.141

44
Dumitru Dragomir și Daniel Pancu, omagiu pentru Mircea Lucescu
44

34
Mihai Covaliu, omagiu pentru Mircea Lucescu
34

32
VIDEO Papa Leon al XIV-lea, moment inedit cu o minge de baschet la Vatican
32

2.673
Ilie Bolojan, oamgiu pentru Mircea Lucescu: premierul a venit la Arena Națională
2.673

67
Procurorii cer documentele medicale ale lui Tiger Woods
67

83
Fostul internaţional, Liță Dumitru, mesaj emoționant după moartea lui Mircea Lucescu
83

42
Fanii îi pot aduce un ultim omagiu lui Mircea Lucescu până joi seara
42

178
Atletico Madrid a învins Barcelona chiar pe Camp Nou, 2-0, cu Istvan Kovacs la centru
178

125
Campioana Europei a învins-o pe Liverpool în sferturilor Ligii Campionilor
125

135
VIDEO Momente de reculegere în Liga Campionilor, Europa League și Rusia în memoria lui Mircea Lucescu
135

325
FOTO Edi Iordănescu, 'o poză cât o mie de cuvinte': 'CEI MAI MARI. Doi s-au dus… şi parcă erau nemuritori'
325

127
Sorana Cîrstea s-a calificat în sferturi la Linz, după numai 21 de minute
127
















Comentează