Antrenorul FC Dinamo, Florin Bratu, l-a felicitat pe Răzvan Burleanu pentru izbânda de la alegerile pentru preşedinţia FRF, spunând că rezultatul certifică faptul că alegătorii au apreciat munca acestuia din ultimii patru ani.
“Îl felicit pe Răzvan Burleanu, eu cât am lucrat la federaţie, un an, m-am simţit foarte bine. Am avut la dispoziţie absolut totul pentru a forma jucători. Are un staf administrativ şi ambiţios, nu pot decât să le urez succes. Îmi pare rău pentru Ionuţ Lupescu, probabil că îşi dorea foarte mult, dar asta e, a câştigat Răzvan Burleanu şi trebuie să-l felicităm. La prima vedere pare un scor destul de mare, ceea ce certifică faptul că oamenii din teritoriu au apreciat munca de patru ani”, a spus Bratu, joi, într-o conferinţă de presă, potrivit News.ro.
Răzvan Burleanu a câştigat, miercuri, un nou mandat de preşedinte al Federaţiei Române de Fotbal (FRF), după ce l-a învins încă din primul tur de scrutin pe principalul contracandidat Ionuţ Lupescu.
Comentează