Florin Buicu, mesaj pentru asistenţii medicali: 'Sunteţi eroi pentru că vă asumaţi munca în linia întâi'

Autor: Andreea Năstase

Publicat: 11-05-2020

Actualizat: 11-05-2020

Article thumbnail

Sursă foto: Europa FM

Preşedintele Comisiei de sănătate din Senat, deputatul PSD Florin Buicu, a transmis luni, la începutul şedinţei de plen a Camerei Deputaţilor, un mesaj cu prilejul Zilei Internaţionale a Asistentului Medical, aniversată pe 12 mai, în care a subliniat importanţa muncii acestei categorii sociale care formează acum "armata în alb".

"Dragii mei eroi, sunteţi eroi pentru că vă asumaţi munca în linia întâi pe ambulanţe, la cabinetele medicilor de familie, în unităţile de primiri urgenţe şi în spitale, în direcţiile de sănătate publică sau în centrele de îngrijire a persoanelor vârstnice, în cabinele medicilor şcolari, în centrele de diagnostic imagistic şi de laborator. Munca fiecăruia dintre dumneavostră este importantă", a declarat Buicu, potrivit agerpres.ro.

Citește și: După ce CCR a decis că eliminarea pensiilor speciale este neconstituțională, Rareș Bogdan pregătește o nouă ofensivă: Avem alte soluții

El a adăugat că este onorat să transmită recunoştinţa şi respectul societăţii.

"Respectul societăţii, mai ales acum, în aceste momente, când sunteţi 'armata în alb', care luptaţi împotriva unor inamici nevăzuţi care produc boală şi moarte. În fiecare zi trebuie să fie ziua asistentului medical, pentru că în fiecare zi, în fiecare oră, în fiecare minut cineva are nevoie de dumneavoastră. (...) Pentru toate acestea, sunteţi cei mai importanţi. Vă dorim tuturor sănătate şi bucurii. La mulţi ani!", şi-a încheiat Buicu mesajul adresat asistenţilor medicali.

Google News
Comentează
Articole Similare
Parteneri