Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Cîțu cere ruperea coaliției: 'Nu trebuie să-i lăsăm pe socialişti să ne fure aceşti bani. Altfel suntem toţi responsabili pentru eşecul PNRR'

inquamFOTO
florin Citu

Senatorul liberal Florin Cîţu afirmă, joi, pe Facebook, că din punctul lui de vedere, această coaliţie şi-a depăşit termenul de valabilitate şi arată că socialiştii trebuie opriţi şi trimişi acasă. Este datoria PNL să impună în coaliţie şi să împingă, nu să mimeze, reformele din PNRR, mai spune fostul premier.

”PNRR este cel mai bun program de ţară pe care l-a avut România. Nu am avut niciodată această şansă să dezvoltăm România. PNRR este planul Marshall pentru noi. PNRR este şansa românilor la dezvoltare şi sunt banii noştri pentru investiţii. Nu permitem nimănui să-şi bată joc de şansa noastră şi să ne fure aceşti bani. PNL este partidul care a negociat şi obţinut 30 de miliarde de euro prin PNRR. Bani care merg direct în investiţii pe care românii le aşteaptă de 30 de ani. Este datoria PNL să impună în coaliţie şi să împingă, nu să mimeze, reformele din PNRR”, scrie fostul premier pe Facebook.

Florin Cîţu arată că ”socialiştii care ştiu că nu pot să facă aceste reforme pentru că nu vor să piardă electoral TREBUIE să plece”. Nimeni nu are dreptul să fure aceşti bani românilor. Dacă nu se ridică la înălţimea funcţiei pe care o deţin este momentul să plece. Facem noi aceste reforme. Încă mai putem salva PNRR”.

Senatorul PNL precizează că pe 31 martie 2023 trebuia să între în vigoare, adică să fie promulgată de preşedinte, nouă lege a pensiilor care înlocuia actuală lege a pensiilor 127/2019, dar încă nu este gata nici legea pensiilor speciale care trebuia să între în vigoare la 31 decembrie 2022”.

”Aşa ceva este inacceptabil când vorbim de miliarde de euro de care românii au nevoie urgent. Este evident pentru toată lumea că PSD nu vrea să facă reformele din PNRR. De 30 de ani PSD se opune reformelor pentru a controla bugetul statului. Astăzi, tot din cauza PSD, românii pierd 25 de miliarde de o euro şi şansa de a avea o viaţă mai bună. Nu trebuie să-i lăsăm pe pe socialişti să ne fure aceşti bani. Altfel suntem toţi responsabili pentru eşecul PNRR”, a afirmat Cîţu.

”Din punctul meu de vedere, această coaliţie şi-a depăşit termenul de valabilitate din momentul în care a adoptat oug 16/2022 prin care a crescut taxele. Nu scria nimic în programul de guvernare despre aşa ceva. Dar ce vedem în aceste zile, mimarea reformelor din PNRR şi încercarea de a introduce măsurile lui Liviu Dragnea deja devine periculos pentru democraţia din România.

În acest ritm va garantez că rămânem fără banii din PNRR şi fără cei din fonduri europene. Socialiştii trebuie opriţi şi trimişi acasă”, mai scrie el.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.