Florin Cîțu DĂ BOMBA: propunerea lui Emil Boc de RESTRUCTURARE administrativă a României va fi DISCUTATĂ în PNL

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 03-06-2021

Actualizat: 03-06-2021

Article thumbnail

Sursă foto: Inquam Photos / George Calin

Premierul Florin Cîțu spune că ideea reorganizării României pe regiuni istorice, propusă de Emil Boc, primarul Clujului, pentru eliminarea clientelismului politic, nu e deloc rea.

„Să avem judeţe sau regiuni cu minin 800.000 de locuitori. Astăzi doar Suceava, ca judeţ, îndeplineşte această condiţie, în rest toate judeţele din România nu îndeplinesc o asemenea cerinţă şi în consecinţă nu putem absorbi nici fonduri europene şi nici moderniza cu adevărat ţara pentru că există o fărmiţare teritorială foarte mare. Eliminarea acestor structuri, eu le-am numit structuri clientelare de 55 de ani, ar oferi spaţiului public, ocazia unei mai mari transparenţe şi respiraţie democratică în tot ce înseamnă sistem administrativ din România. Adică administraţia să fie cât mai aproape de cetăţean pentru că acea lege din 1968 este lege din timpul regimului comunist care avea în vedere principiul centralismului democratic. Noi cu un pas suntem în Uniunea Europeană, dar cu un pas suntem în trecut, în comunism prin organizarea administrativ-teritorială a ţării”, a spus Emil Boc, primar Cluj-Napoca.

Cîțun spune că propunerea ar putea fi discutată oficial de liberali.

"Sunt mai mulți lideri, primari, președinți de CJ -uri care împărtășesc această opinie, dar o vom ridica dacă va fi cazul. Mie mi se pare o idee interesantă, care arată progres", a spus Cîțu.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri