DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Florin Cîțu, explicații despre noul protocol al coaliției: 'Rolul nu este de a îngreuna guvernarea'

Inquam Photos / George Calin
Guvern cîțu

Prim-ministrul Florin Cîţu a declarat miercuri că, din punctul său de vedere, completarea protocolului coaliţiei de guvernare nu aduce nimic nou, rolul fiind acela de a face lucrurile să meargă mai uşor.

"Rolul acestui protocol nu este de a îngreuna guvernarea, ci este acela de a face lucrurile să meargă mai uşor. Acesta este rolul acestui protocol. Sunt acolo mai multe puncte, poate trebuiau clarificate, să fie toată lumea mulţumită. Era nevoie de o clarificare. Dar rolul este de a face lucrurile (...) în coaliţie mai simplu. Până la urmă, deciziile politice sunt decizii politice, deciziile guvernamentale se iau în Guvern", a afirmat Cîţu, la Senat, unde a fost prezent la dezbaterile din plen referitoare la ridicarea imunităţii social-democratului Florian Bodog.

El a precizat că "nimeni nu vrea să facă remanieri", pentru că "remanierile sau revocările sunt o situaţie extremă".

Întrebat dacă acest protocol semnat de liderii coaliţiei aduce ceva nou, premierul a răspuns: "Din punctul meu de vedere, nu".

"Prerogativele constituţionale ale premierului rămân aceleaşi", a punctat Florin Cîţu.

Cât priveşte atacurile care au venit în ultimele zile de la o serie de miniştri USR PLUS, prim-ministrul a spus că a anunţat deja cum îi va evalua pe membrii Cabinetului.

"Eu am spus cum îi voi evalua pe miniştri. Până la urmă, este o problemă de conştiinţă şi de onoare a celor care fac astfel de declaraţii", a subliniat Cîţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.