DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Florin Cîțu: Revenirea economică în 'V' se vede deja foarte clar în comerţ şi industrie

Inquam Photos / Octav Ganea
florin citu

Ministrul Finanţelor, Florin Cîţu, a declarat marţi, la Iaşi, că în trimestrul trei economia României îşi va reveni, iar toate estimările, atât cele naţionale cât şi internaţionale, preconizează o creştere pentru anul viitor.

Citește și: SONDAJ CURS - Clasamentul partidelor la alegerile locale

"Economia va reveni din trimestrul trei. Iar tot Institutul Naţional de Statistică a prezentat datele în comerţul cu amănuntul. Acolo se vede foarte clar că economia a avut o creştere începând cu luna mai. În industrie se vede acelaşi lucru. Acel 'V' se vede deja foarte clar atât în comerţ cât şi în industrie. În trimestrul trei vom vedea acea revenire. Eu spun că acea revenire va fi în trimestrul trei. În trimestrul doi toţi ştiam cum va fi. Nu cred că exista cineva care să spună că în trimestrul doi când ai economia închisă aproape 60 de zile să ai şi creştere economică. Revenirea despre care vorbim vine din trimestrul trei", a spus ministrul Finanţelor.

El a spus că estimările specialiştilor arată că economia României va fi în creştere şi în cursul anului viitor.

"Toate estimările, nu doar ale Comisiei Naţionale de Strategie şi Prognoză, dar FMI, Comisia Europeană, instituţiile internaţionale arată clar că economia României va fi pe creştere anul viitor, similar cu căderea de anul acesta. Vom încerca să anulăm şi să fim pe plus după doi ani de zile sau în cel mai rău caz pe zero după doi ani de zile", a mai spus ministrul Florin Cîţu.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.