Florin Cîțu, scrisoare către PNL: Acesta este mandatul pe care vi-l cer pe 25 septembrie. Modernizam România, creștem economia!

Autor: Loredana Codruț

Publicat: 29-08-2021

Actualizat: 29-08-2021

Article thumbnail

Sursă foto: stiripesurse.ro

Premierul Florin Cîțu le-a scris colegilor săi din PNL o scrisoare deschisă în așteptarea alegerilor pentru șefia filialei. Acesta admite că actuala campanie a adus deservicii de imagine partidului, însă spune că lucrurile pot fi îndreptate.

"Dragi liberali, stimați colegi,

În mai puțin de o lună, suntem chemați să ne alegem președintele. Din păcate, această campanie a fost una care nu a adus beneficii pentru PNL. Vom putea, însă, după 25 septembrie, să recuperăm. Important este să privim spre viitor. Viitorul arată bine dacă facem ceea ce trebuie.

Citește și: După două amânări succesive de creștere a alocațiilor, Cîțu promite majorări anuale: 'Toate vor creşte la începutul anului 2022'

Acesta este gândul pe care îl am când plec în fiecare zi la Guvern: România să fie un loc bun pentru toți cetățenii! Noi, liberalii, suntem un partid al practicienilor, al celor care fac. Noi am realizat România Mare, iar acum putem face mare România în Uniunea Europeană, cu valori liberale, cu libertate și drepturi, cu antreprenori și creativitate, cu muncă și seriozitate.

Unii vând iluzii și nu mă refer la contracandidatul meu, pe care trebuie să-l respectăm pentru mandatul său. Este nevoie de respect între noi, sunt destui care ne sabotează. Alții vând populism, demagogie și minciună. Da, mă refer la cel mai corupt și putred partid al României, PSD.

Noi, PNL, livrăm, alegem calea matură, drumul corect, fără sloganuri, fără gloria momentului, dar cu rezultate! Noi, PNL, facem ca România să meargă mai bine. Așa a fost mereu, așa va fi întotdeauna!

Acesta este mandatul pe care vi-l cer pe 25 septembrie: să creștem economia, să modernizăm România!

Nimic mai mult, nimic mai puțin.

Mulțumesc,

Florin", scrie Florin Cîțu pe Facebook.

 

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri