Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Iordache salută decizia lui Iohannis de a o revoca pe Kovesi din funcție: 'I-a luat cam mult până a citit. E un semnal de normalitate'

inquam FOTO/Octav Ganea
Florin Iordache

Preşedintele Comisiei speciale pentru modificarea legilor justiţiei, deputatul PSD Florin Iordache, a declarat pentru News.ro că decizia preşedintelui de a o revoca pe şefa DNA este o decizie normală şi spune că, totuşi, i-a luat cam mult să citească motivarea CCR, dar a dat dovadă că este garantul respectării Constituţiei.

"O decizie normală. Preşedintele a înţeles că deciziile CCR trebuie respectate. I-a luat cam mult până a citit în integralitate decizia şi a dat dovadă că este garantul respectării Constituţiei prin această decizie pe care a luat-o. (...) Pentru noi, ca semnal (...) e un semnal de normalitate faptul că preşedintele României respectă deciziile CCR. Sunt decizii ale CCR care ne plac, altele care nu ne plac, dar în integralitate, aşa cum a spus şi Comisia de la Veneţia, deciziile CCR trebuie respectate de toată lumea", a declarat Florin Iordache pentru News.ro.

Preşedintele Klaus Iohannis a semnat decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi din funcţia de procuror-şef al DNA, a anunţat, luni, purtătorul de cuvânt al şefului statului, Mădălina Dobrovolschi.

În declaraţia făcută la Cotroceni în care a anunţat revocarea şefei DNA, purtătorul de cuvânt al preşedintelui a spus că preşedintele Klaus Iohannis subliniază că România este şi trebuie să rămână un stat de drept, iar statul de drept se manifestă zi de zi, prin decizia fiecărui cetăţean de a respecta Constituţia şi legile ţării.

Dobovolschi a citat din decizia Curţii Constituţionale în care se precizează că preşedintele urmează să semneze decretul de revocare a şefei DNA.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.