Ministrul Muncii, Florin Manole, după ce Ilie Bolojan a anunțat reduceri de personal: „Este Ministerul Muncii, nu al concedierilor”.
„În cursul anului viitor, ceea ce am stabilit, să reducem cheltuielile din administrație, va implica, în anumite locuri, inclusiv reduceri de personal. Nu trebuie să ne ascundem de asta!
În fapt, anul viitor, toate autoritățile vor trebui să-și facă un audit al schemei de personal și să vadă dacă avem personal în plus, dacă anumite posturi sunt justificate sau nu. Atunci ei vor avea două posibilități: fie să verifice sistemul de sporuri și distribuția personalului, fie, acolo unde, în mod cert și indubitabil, există personal excedentar, să facă reduceri de personal", a afirmat Ilie Bolojan.
În acest context, ministrul Muncii, Petre Florin Manole, a făcut o serie de declarații la B1TV.
Ministrul Muncii, Florin Manole, după ce Ilie Bolojan a anunțat reduceri de personal: „Este Ministerul Muncii, nu al concedierilor”
Întrebat dacă va face reduceri de personal în cadrul instituției pe care o conduce, Manole a spus că este Ministerul Muncii, nu al concedierilor.
„Acesta este Ministerul Muncii, nu al concedierilor”, a afirmat Florin Manole, luni seara, la B1TV.
Florin Manole a subliniat că Ministerul Muncii are deficit de personal în toate instituțiile din subordine.
„Avem, și putem să dovedim asta cu cifre, deficit de personal în absolut toate instituțiile de sub Ministerul Muncii. Inspecția Muncii - și deficitul de personal la Inspecția Muncii înseamnă mai puține controale”, a afirmat Manole.
Florin Manole: „Nu pot să îl contrazic”
De asemenea, ministrul Muncii a ținut să precizeze că nu îl contrazice pe Ilie Bolojan, dat fiind că nu știe la ce instituții s-a referit premierul.
„Am văzut că premierul a fost nuanțat. A spus că în unele domenii, în unele instituții, trebuie să plece oameni. Nu pot să îl contrazic, nu știu la ce instituții se referea. (...)
Cred că acelora dintre noi, care am redus deja din cheltuielile bugetare, atât cât s-a putut, în acest an, eventual, anul următor să ni se pună o țintă corelată cu ceea ce am făcut anul acesta.
Dacă ținta va fi de 10%, eu sper că nu am făcut degeaba reducerile de anul ăsta și vor fi luate în considerare”, a mai spus Manole.
„Am avut o singură discuție, referitoare la tema mai amplă a eventualelor concedieri, dar am avut-o invers, nu despre concedieri, ci despre reorganizare și împuternicirea Corpului de Control de la Agenția Națională pentru Persoanele cu Dizabilități, unde la 935 de mii de dosare era la Corpul de Control un număr de un salariat.
Un singur om. E nevoie de mai mulți oameni acolo”, a completat Florin Manole.





























Comentează