Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Florin Roman intră LA RUPERE în plină ISTERIE a demisiilor din cauza pensiilor speciale: SOLUȚIA pentru eliminarea lor

Facebook
Florin Roman

Soluţia pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor - abrogarea Capitolului XI din statutul senatorilor şi deputaţilor/ Cerem partidelor să susţină solicitarea PNL şi să dăm un vot pe proiectul de lege care abrogă capitolul

Liderul deputaţilor PNL, Florin Roman, solicită dezbaterea în regim de urgenţă a proiectului PNL care prevede abrogarea pensiilor speciale ale parlamentarilor, spunând că această iniţiativă legislativă este blocată de PSD. "Solicităm tuturor partidelor să susţină solicitarea PNL şi să dăm un vot în comisia de statut şi în plen pentru proiectul de lege care abrogă capitolul XI", afirmă Roman, conform Mediafax.

Citește și: Tudor Chirilă a EXPLODAT după ce presa l-a CRITICAT pentru că a cerut ajutor de la Guvern: Acum, liber la hatereală

Roman a declarat, marţi, că PNL este adeptul pensiilor plătite în funcţie de contribuţie.

"Din punctul de vedere al PNL, singura soluţie pentru eliminarea pensiilor speciale ale parlamentarilor o reprezintă abrogarea capitolului XI din statutul senatorilor şi deputaţilor şi nu există o altă soluţie care să rezolve pe deplin problema. Azi am depus o solicitare de convocare a Birourilor Permanente Reunite la ora 10:00, aşteptăm să trimită la Comisia de statut proiectul de lege al PNL, care este blocat din luna iunie, de către BP al Camerei Deputaţilor pentru a fi dezbătut şi votat astăzi în plen. PNL a depus această iniţiativă legislativă la începutul acestui an şi iniţiativa noastră este blocată de către dl. Ciolacu şi de către PSD la nivelul Biroului Permanent, vorbim de Plx 322/2020", a afirmat Florin Roman.

"Tot azi solicităm tuturor partidelor să susţină solicitarea PNL şi să dăm un vot în comisia de statut şi în plen pentru proiectul de lege care abrogă capitolul XI cel care în articolele 49 şi 50 face referire la acordarea indemnizaţiilor pentru limita de vârstă pentru parlamentari", a adăugat Roman.

Potrivit acestuia, în cazul în care această iniţiativă nu va fi votată, angajamentul PNL este ca în prima zi de lucru a noii legislaturi prima lege pe care o va abroga va fi cea referitoare la pensiile speciale ale parlamentarilor.

El a precizat că legea spune în ce fel se poate renunţa la pensiile speciale ale parlamentarilor şi că sunt doar trei situaţii: condamnare penală, renunţarea prin cerere scrisă venită din partea parlamentarului şi abrogarea legii, menţionând că PNL susţine abrogarea în integralitate a capitolului.

"Am văzut în aceste zile o atitudine a vechii clase politice reprezentată de domnul Ciolacu şi de domnul Dragnea, practic, asistăm la o reacţie la indigo a ceea ce s-a întâmplat în 2016, când domnul Ciolacu şi domnul Dragnea au jucat o mare cacealma. Şi-au depus în data de 19 demisiile, însă acestea nu au fost finalizate, conform statutului, cu vot în plen, ci doar cu un memorandum la nivelul Biroului Permanent. Acest memorandum este insuficient pentru a finaliza procedura parlamentară prin demisie", a susţinut Roman.

El a adăugat că după alegerile parlamentare vor fi eliminate pensiile speciale şi pentru alte categorii de persoane.

"Închei prin a spune că din punctul de vedere al Partidului Naţional Liberal este profund nedrept să existe privilegii şi în noua majoritate pe care o vom forma, după alegerile din 6 decembrie, nu ne vom opri doar la pensiile speciale ale parlamentarilor, vom merge mai departe şi vom elimina pensiile speciale pentru toate categoriile pentru care au fost introduse, prin proiecte de legi iniţiate de PSD", a conchis Roman.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.