Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FMI este îngrijorat de creșterea puterii de piață a unui număr mic de companii: 'Este dificil pentru politica monetară să stabilizeze economia'

emirates247.com
giganti internet - facebook, apple, google, amazon

Creşterea puterii de piaţă a unui număr mic de companii din ţările bogate ar putea să afecteze investiţiile şi pe muncitori, a apreciat miercuri Fondul Monetar Internaţional, într-un context în care rolul crescut al unor giganţi din domeniul tehnologiei precum Google a dat naştere la dezbateri cu privire la reglementarea industriei tehnologiei, transmite Reuters, potrivit agerpres.ro.

Citește și: S-a aflat! Ce se află în declarația de avere a lui Rareș Bogdan

Deşi studiul publicat miercuri de FMI, parte din viitorul său World Economic Outlook (WEO), nu a menţionat nicio companie în mod expres, în ultimele două decenii a avut loc un fenomen de concentrare a puterii de piaţă în rândul unui număr mic de companii productive şi inovative precum Google, Amazon, Apple şi Facebook.

"O nouă creştere a puterii de piaţă a acestor firme care sunt deja puternice ar putea slăbi investiţiile, descuraja inovaţia şi ar face şi mai dificil pentru politica monetară să stabilizeze economia", susţine FMI.

Citește și: Tensiune la Guvern! ‘Viorica Dăncilă nu vrea să pună pe ordinea de zi proiectele fără avizul lui Tudorel Toader’

Studiul FMI vine la câteva săptămâni după ce senatorul american Elizabeth Warren şi-a anunţat intenţia de a diviza Amazon.com Inc, Facebook Inc şi Google. Warren a propus un act legislativ care ar cere companiilor din tehnologie care oferă pieţe online să se abţină să concureze pe propriile lor platforme şi a promis să numească reglementatori care să inverseze achiziţii precum preluarea WhatsApp şi Instagram de către Facebook.

FMI susţine că "în ultimele două decenii, o creştere moderată dar amplă a puterii de piaţă s-a observat în economiile avansate, susţinută în principal de număr mic de firme". Fondul recunoaşte că până acum impactul acestui trend a fost unul pozitiv dar mai degrabă modest, însă "ar putea deveni din ce în ce mai negativ dacă puterea de piaţă a firmelor mari va continua să crească în viitor".

Citește și: Avere impresionantă! Cu ce se poate lăuda Florin Călinescu

FMI nu a recomandat o spargere a marilor companii dar a susţinut eliminarea barierelor pentru intrarea potenţialilor rivali, modificarea politicilor în domeniul concurenţei şi reducerea obstacolelor pentru a permite recuperarea decalajului tehnologic de către firmele care au rămas în urmă.

FMI urmează să dea publicităţii în data de 9 aprilie noile sale estimări privind evoluţia economiei mondiale.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.