Fondul Monetar Internaţional (FMI) a informat că este gata să sprijine Argentina, după ce Guvernul de la Buenos Aires a introdus duminică măsuri de control valutar, în dorinţa de a linişti pieţele financiare îngrijorate de perspectiva unei intrări în incapacitate de plată, informează Reuters şi AFP, conform agerpres.ro.
Conform unui decret publicat în Monitorul Oficial, Banca Centrală a Argentinei este autorizată să restricţioneze achiziţiile de dolari ale companiilor şi persoanelor fizice. Aceasta înseamnă că firmele vor avea nevoie de permisiunea Băncii Centrale pentru a accesa pieţele valutare în ideea de achiziţiona valută şi a face transferuri peste hotare. De asemenea, persoanele fizice nu vor putea efectua viramente în străinătate de peste 10.000 de dolari ş nici să cumpere valută cu o valoare mai mare de 10.000 de dolari fără autorizaţia Băncii Centrale a Argentinei.
Măsurile anunţate duminică reprezintă o modificare cu 180% de grade a politicii Guvernului condus de Mauricio Macri, care, de la venirea la putere, în 2015, s-a declarat ostil oricărei măsuri de control valutar.
Însă, Guvernul de la Buenos Aires a subliniat că "Executivul a fost nevoit să adopte o serie de măsuri extraordinare destinate să asigure funcţionarea normală a economiei".
La câteva ore după publicarea decretului guvernamental, un purtător de cuvânt de la FMI, cu care Argentina are un acord standby în valoare de 57 miliarde de dolari, a anunţat că Fondul analizează "măsurile de management al fluxurilor de capital adoptate de Argentina în ideea de a proteja stabilitatea cursului de schimb şi pe deponenţi". Experţi FMI "vor rămâne în strâns contact cu autorităţile în perioada următoare, iar Fondul este gata să ajute Argentina în acest momente dificile", a precizat purtătorul de cuvânt.
Măsurile de control valutar, care vor rămâne în vigoare până la data de 31 decembrie, vin după o săptămână de incertitudini pe pieţe şi o puternică depreciere a monedei argentiniene. Miercurea trecută Argentina a solicitat FMI o reeşalonare a datoriei sale de 57 miliarde dolari.
Economia Argentinei este în recesiune din 2018 şi în prezent cunoaşte una dintre cele mai ridicate inflaţii din lume (25,1% între ianuarie şi iulie şi 54,4% în ultimele 12 luni), o scădere a consumului, închiderea magazinelor şi o creştere a sărăciei (32% în 2018) şi a şomajului (20,1% în acest an).
Pieţele financiare sunt preocupate de perspectiva unei schimbări de guvern la conducerea celei de a treia mari economii din America Latină. Peso-ul argentinian a pierdut peste 20% din valoare în ultima lună şi aproape 70% de la începutul anului.
Principala teamă a pieţelor financiare şi a argentinienilor este o intrare în incapacitate de plată. În 2011, Argentina a cunoscut cel mai grav default (intrare în incapacitate de plată) din istorie şi o gravă criză economică şi socială care i-a afectat pe argentinieni şi pieţele financiare.
FMI promite să sprijine Argentina după reintroducerea măsurilor de control valutar
Explorează subiectul
București
12°C
Articole Similare

0
Alegeri legislative în Nepal: Majoritate absolută pentru partidul rapperului devenit primar al capitalei Kathmandu
0

1.793
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
1.793

3.037
Prima reacție din SUA după discursul noului ayatollah iranian: o întrebare cheie rămâne fără răspuns
3.037

2.375
Documente semnate la București: România intră în coproducția de armament cu Ucraina și își leagă sistemul energetic de Kiev. Prevederi pentru românii din Ucraina și pentru cereale
2.375

2.310
Manipulare uriașă în Online – Avioanele americane din România generează o nouă isterie: „NU înseamnă intrarea țării noastre în război”
2.310

1.985
Un înalt oficial SUA dă cea mai proasta veste în explozia prețului la carburanți: Nu suntem pregătiți săescortăm petroliere prin Strâmtoarea Ormuz
1.985

54
Israelul extinde zona de aplicare a ordinului de strămutare transmis populaţiei libaneze
54

5.429
Prima declarație făcută de noul lider suprem al Iranului: „Toate bazele americane o să fie atacate!”
5.429

168
Prioritățile lui Trump - Ce este mai important decât prețul petrolului: "Nu voi lăsa niciodată ca acest lucru să se întâmple"
168

72
Vot în parlamentul elvețian - Elveția revine la energia nucleară
72

2.089
VIDEO Școala și Biserica - Nicușor Dan a făcut lumină în privința celor mai spinoase subiecte discutate cu Zelenski
2.089

1.737
VIDEO Nicușor Dan și Volodimir Zelenski au semnat mai multe acorduri de cooperare pe Apărare și Energie: Promisiune pe drepturile românilor din Ucraina
1.737

156
Mojtaba Khamenei amenință SUA - Toate bazele americane ar trebui închise
156

















Comentează