Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

FMI: România va avea CEA MAI MARE CREȘTERE ECONOMICĂ în 2016 și 2017 în Europa

grafic crestere

Fondul Monetar Internațional (FMI) a revizuit, în creștere până la 5% estimările privind evoluția economiei românești în acest an, de la 4,2% cât prognoza în luna aprilie, potrivit celui mai nou raport "World Economic Outlook", publicat marți de instituția financiară internațională.

Conform prognozelor FMI, România va înregistra în acest an cea mai mare creștere economică din Europa, urmată de Irlanda (4,9%). Pe ansamblu, Europa va înregistra o creștere economică de 2% iar Europa Emergentă, regiune unde este inclusă și România, va înregistra un avans al PIB de 3,3%.

Citește și: Victorie in instanta pentru fostul sot al Codrutei Kovesi!

FMI avertizează că vârful de creștere economică înregistrat în acest an de România va fi urmat în 2017 de o încetinire până la 3,8%, ușor peste avansul de 3,6% preconizat în luna aprilie, însă chiar și așa România va înregistra anul viitor cel mai ridicat ritm de creștere economică din Europa. Pentru 2018, FMI estimează că economia românească va înregistra o creștere de 3,3%.

În ceea ce privește evoluția prețurilor de consum în România în acest an, estimările FMI au fost revizuite de la minus 0,4% în aprilie la minus 1,5%, astfel că România și Bulgaria vor fi pe primele locuri în UE în ceea ce privește inflația medie anuală negativă. Pentru 2017 însă FMI estimează că prețurile de consum în România vor reveni în teritoriu pozitiv, înregistrând o creștere de 1,7%, urmând ca în 2018 să crească cu 2,5%.

Citește și: Bill Gates detonează bomba: Și-a spionat angajații! Ce metode a aplicat

De asemenea, FMI a revizuit în urcare și estimările privind deficitul de cont curent înregistrat de România în 2016, de la minus 1,7% în aprilie la minus 2%. Deficitul de cont curent se va accentua în 2017, când ar urma să ajungă la minus 2,8, față de minus 2,5% cât estima în aprilie, pentru ca în 2018 să treacă pragul de 3% din PIB, ajungând la minus 3,2%.

O veste bună o constituie însă scăderea ratei șomajului, care potrivit FMI ar urma să se reducă de la 6,8% în 2015 până la 6,4% în 2016 pentru a ajunge la 6,2% în 2017, scrie agerpres.ro.

Citește și: Leonardo DiCaprio se ÎNSOARĂ: Ea este aleasa / FOTO

La nivel global, FMI și-a menținut estimările privind creșterea economiei mondiale în 2016 și 2017 la 3,1%, respectiv 3,4%, la fel cum estima în urmă cu trei luni.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.