Fondul Monetar Internaţional caută soluţii pentru a furniza finanţare de urgenţă statelor care se confruntă cu un dezechilibru al preţurilor produselor alimentare, şi va discuta măsurile la reuniunea de luni a Comitetului executiv, au declarat pentru Reuters surse care au dorit să-şi păstreze anonimatul, scrie AGERPRES.
Planul, despre care nu s-a raportat anterior, va fi prezentat la o reuniune neoficială a Comitetului executiv al FMI.
Măsurile prevăd sprijinirea de către FMI a Ucrainei şi a altor ţări afectate sever de războiul declanşat de Rusia, fără impunerea condiţiilor cerute într-un program obişnuit de finanţare. Amploarea şi domeniul de aplicare nu sunt încă clare, au precizat sursele.
Votul oficial pentru sprijinirea măsurii, dezvoltată de echipa FMI în ultimele luni, este aşteptat înainte de reuniunea anuală a FMI din octombrie. Dacă planul va fi aprobat, va creşte temporar limita de acces existentă şi va permite tuturor statelor membre să împrumute suplimentar până la 50% din cota lor la FMI, conform Instrumentului rapid de finanţare şi Instrumentului rapid de credit.
"Conceptul este simplu, dar ar putea ajuta multe ţări", apreciază sursele.
Pe plan global, preţurile produselor alimentare au crescut semnificativ, în urma blocării rutelor de aprovizionare, a sancţiunilor şi a altor restricţii comerciale, deşi acordul realizat de Naţiunile Unite luna trecută a permis reluarea exporturilor de cereale din porturile ucrainene şi a dus la reducerea preţurilor.
Instituţia financiară cu sediul la Washington estima în iulie că inflaţia va ajunge anul acesta la 6,6% în economiile avansate şi la 9,5% în economiile emergente şi cele în curs de dezvoltare, ceea ce reprezintă "riscuri clare" la adresa stabilităţii macroeconomice actuale şi viitoare.
Multe ţări din Africa şi alte state sărace, care se confruntă cu lipsa alimentelor şi foamete, au cerut majorarea fondurilor, dar încă nu se poate aprecia cu exactitate numărul ţărilor care vor solicita ajutor financiar suplimentar.
Un purtător de cuvânt al FMI declara săptămâna trecută pentru Reuters că instituţia financiară globală "continuă să colaboreze strâns cu autorităţile ucrainene şi explorează în prezent toate opţiunile fezabile pentru a furniza sprijin suplimentar Ucrainei în aceste condiţii dificile".
În multe state în curs de dezvoltare, alimentele sunt pe primul loc în coşurile inflaţioniste - selecţia de bunuri folosite la calculul costului vieţii - conform datelor FMI.
Planul FMI în fața avalanșei scumpirilor: 'Conceptul este simplu, dar ar putea ajuta multe ţări'
București
10°C
Articole Similare

122
VIDEO Un taxi zburător, care poate transporta zece pasageri, a fost testat cu succes în China
122

665
„Este clar” — Un general (r.) a identificat o problemă critică de securitate în România / Principalele vulnerabilități pentru țara noastră
665

893
Audiere tensionată la CSM: Voineag spune că dosarele cu generali, inclusiv cazul Coldea, i-au adus valul de atacuri publice
893

1.160
Calcul cinic făcut de Trump, în plină criză energetică: „Când preţurile petrolului cresc, noi câştigăm foarte mulţi bani!”
1.160

521
Extrageri la Loteria Română pentru premii de peste un milion de euro: Lista completă a numerelor câștigătoare
521

901
Adrian Câciu cere PSD să îl schimbe pe Bolojan din funcția de premier: Fără el, România ar arăta mult mai bine
901

1.092
Alertă pe râul Nistru, în R. Moldova: petrol găsit în râu, după ce armata rusă a bombardat hidrocentrala ucraineană de la Dnevodnistrovsc
1.092

771
Companiile din energie acuză că Guvernul Bolojan le e dator vâdut pentru subvenții: Miliarde bune au rămas neplătite
771

1.039
Eforturi de mediere - Turcia intervine între Iran și SUA
1.039

4.960
Dosarul Epstein bubuie în mediul academic din România: E anchetă la universitatea condusă de Tudorel Toader
4.960

957
VIDEO Suporterii FCSB care au bătut trei adolescenţi într-un tramvai din București, trimişi în judecată
957

4.485
Incendiu la bordul portavionului Gerald Ford, dislocat în Orientul Mijlociu - Precizările armatei SUA
4.485

2.192
Ministrul Muncii îi răspunde lui Ilie Bolojan după ce premierul i-a cerut să găsească soluții: 'Eu i-am prezentat acel raport'
2.192

















Comentează