Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Focar de COVID-19 la o fabrică de ambalare a cărnii din Germania

carne porc

Cincizeci şi cinci de angajaţi ai unei fabrici de ambalare a cărnii de lângă oraşul german Köln au fost testaţi pozitiv la noul tip de coronavirus, au anunţat joi autorităţile locale, confirmând astfel izbucnirea unui nou focar printre lucrătorii străini din industria cărnii din Germania, informează dpa, potrivit AGERPRES.

Una dintre femeile angajate la fabrică a fost confirmată bolnavă de COVID-19 pe 28 decembrie în localitatea Frechen, din apropiere de Köln, au precizat autorităţile districtului Rhein-Erft-Kreis. După aceasta au fost testaţi colegii de apartament ai femeii.

Cei 55 de lucrători contaminaţi, dintre care majoritatea sunt cetăţeni străini, nu au călătorit în regiuni de mare risc înainte de contaminare, potrivit autorităţilor.

Citește și: O altă platformă de social media blochează accesul lui Donald Trump din motive de 'siguranță publică'

Fabrica de ambalare a cărnii unde a fost descoperit focarul a declarat că respectă cu stricteţe regulile anti-coronavirus.

Toate persoanele ce lucrează în departamentul de producţie din fabrica din Frechen au fost plasaţi în carantină de autorităţile sanitare locale.

Industria germană a cărnii a fost monitorizată cu mare atenţie anul trecut, după ce izbucnirea mai multor focare în abatoare, fabrici de ambalare a cărnii şi cămine pentru muncitori au determinat un val de critici cu privire la condiţiile lor de lucru.

În luna iunie a anului trecut, peste 1.500 de lucrători ai abatorului companiei Tönnies din districtul Guetersloh au fost infectaţi cu noul coronavirus, mulţi dintre ei fiind români. Acel focar a forţat izolarea a circa 670.000 de persoane în respectiva zonă. Descoperirea focarului de coronavirus la acest abator a declanşat o dezbatere cu privire la standardele din industria alimentară din Germania precum şi cu privire la dependenţa de mână de lucru a muncitorilor emigranţi, în special din România.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.