DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Focar de pestă porcină lângă graniţa de est cu România; vânătoarea în zonă e interzisă

pusca vanatoare

Autorităţile din judeţul Botoşani au interzis partidele de vânătoare în mai multe zone, după apariţia unui focar de pestă porcină africană în localitatea Mămăliga, aflată la circa 300 de metri de graniţa Republicii Moldova cu România.

Citeşte şi: DOCUMENT: DNA scoate la iveală MECANISMUL prin care un fost deputat s-a ÎMBOGĂŢIT cu peste 1 milion de lei / RECHIZITORIU

Autorităţile din judeţul Botoşani au decis, miercuri, interzicerea, pe o perioadă de 30 de zile, a partidelor de vânătoare pe fondurile aflate pe raza localităţilor Horodişte, Eşanca, Bajura, Conceşti, Cuza Vodă, Păltiniş, Slobozia, Cuzlău şi Darabani, după ce în Republica Moldova, la 300 de metri de graniţa cu România, a fost descoperit un focar de pestă porcină africană.

“Facem apel la proprietarii de porcine să nu rişte nimic, iar în momentul în care observă la animale simptomele bolii să anunţe de urgenţă medicii veterinari. În egală măsură, facem apel la cei care tranzitează punctele de trecere a frontierei să se supună controalelor şi să nu încerce să aducă în ţară produse de carne care nu au fost testate anterior. Nu facem nicio economie în acest fel, ci riscăm sănătatea animalelor din gospodării”, a anunţat prefectul judeţului Botoşani, Dan Şlincu, într-un comunicat.

Directorul adjunct al DSVSA, Ovidiu Airimiţoaie, spune că există un fenomen de migrare a turmelor de mistreţi peste graniţă şi a solicitat autorităţilor, dar şi localnicilor, să anunţe dacă îi depistează în apropierea gospodăriilor.

Citeşte şi: Tudose, IRONIC în şedinţa de Guvern. Premierul îl pune în ‘ALERTĂ’ pe un ministru: ‘Sunteţi în PERICOL...’

“Pesta porcină africană este virală, se răspândeşte rapid, chiar pe calea aerului. Nu trebuie să ignorăm niciun risc. Orice mortalitate, orice suspiciune trebuie verificată prin examen de laborator. Cu cât se identifică boala mai din vreme, cu atât şi pierderile economice pot fi mai reduse”, a spus Ovidiu Airimiţoaie.

Conform comunicatului Prefecturii Botoşani, pesta porcină africană nu este transmisibilă la om, însă poate produce adevărate dezastre economice. Apariţia unui singur caz pe teritoriul ţării ar însemna interdicţia exportului de carne şi produse de origine animală timp de 12 ani.

"PPA este o boală infecţioasă, fără tratament sau vaccin, care afectează speciile domestice şi sălbatice de porcine. Simptomele pestei porcine africane sunt febră ridicată de 40 - 42 grade, înroşirea pielii, scăderea apetitului, apatie, cianoză, lipsa de coordonare motorie şi moartea subită a animalelor", se arată în comunicat.

Citeşte şi: Banca Mondială a revizuit estimările pentru România: Economia continuă CREŞTERILE în 2018 şi 2019 .

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.