DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play Windows Phone Store
CELE MAI NOI ȘTIRI ȘI ALERTE BREAKING NEWS: ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Focare de COVID-19 în cinci centre ale DASPC Argeș: Numărul celor infectaţi în aceste centre a scăzut semnificativ

Twitter
covid 19 coronavirus

Cinci focare de COVID-19 sunt active în tot atâtea centre rezidenţiale în care sunt îngrijiţi adulţi cu dizabilităţi sau copii abandonaţi, aflate în administrarea Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Argeş, numărul total al angajaţilor şi beneficiarilor din aceste centre fiind de 28, conform celor mai recente statistici. Acest număr a scăzut semnificativ în ultimele două săptămâni, anunță news.ro.

Conform datelor furnizate de DGASPC Argeş, în centrele rezidenţiale pentru copii şi adulţi din subordinea acestei instituţii sunt declarate cinci focare de infectare cu virusul SARS-CoV-2. Cele cinci focare sunt active în Centrul de Integrare prin Terapie Ocupaţională, Complexul de Servicii pentru Copii cu Dizabilităţi Costeşti, Casa de Tip Familial Câmpulung, Complexul de Tip Familial ”Dumbrava Minunată” şi Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti.

Citește și: Date de ultimă oră! PMP rămâne sub pragul electoral .

Conform celei mai recente statistici, realizate marţi, 8 decembrie, din totalul de 925 de angajaţi din centrele DGASPC Argeş sunt confirmaţi pozitiv cu COVID-19, 21 de angajaţi, iar dintre cei 821 beneficiari, şapte sunt diagnosticaţi cu COVID-19, patru dintre ei fiind de la Centrul de Îngrijire şi Asistenţă Piteşti. Cinci dintre asistaţi sunt internaţi în spital.

Numărul cazurilor active de COVID-19 în rândul angajaţilor şi al persoanelor internate în centrele DGASPC Argeş a scăzut semnificativ faţă de raportarea din urmă cu două săptămâni, când 34 de angajaţi şi 52 de persoane internate în aceste aşezăminte erau bolnavi.

"Ţinând cont de situaţia epidemiologică actuală, D.G.A.S.P.C. Argeş a urmat întocmai recomandările transmise de către DSP Argeş, în ceea ce priveşte măsurile necesare pentru combaterea răspândirii COVID-19 în focarele existente”, precizează DGASPC Argeş.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.