Poliţiştii arădeni au tras mai multe focuri de armă într-o parcare de pe autostrada A1, pentru a opri doi hoţi care au fost prinşi în flagrant în timp ce sustrăgeau combustibil din rezervorul unui TIR ce staţiona, potrivit Agerpres.
Hoţii au fost surprinşi în timpul unei operaţiuni organizate de prindere a mai multor persoane bănuite de furt de combustibil în parcări din judeţ.
"Într-o parcare de pe autostrada A1, în proximitatea localităţii Şagu, doi bărbaţi, de 30 şi 31 de ani, au fost surprinşi în flagrant delict, în timp ce sustrăgeau combustibil din două automarfare, cu ajutorul unei pompe confecţionate artizanal. Pentru imobilizarea celor doi bărbaţi, poliţiştii au tras două focuri de armă în plan vertical, fără a fi rănită vreo persoană", a informat, miercuri, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Arad.
Suspecţii au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi magistraţilor cu propunerea luării unei măsuri preventive.
Focuri de armă trase de poliţişti pentru prinderea unor hoţi de combustibil
Explorează subiectul
București
8°C
Articole Similare

151
Val de scumpiri la legume, pe fondul creșterii prețului la combustibil. Cât a ajuns să coste un kilogram de roșii românești
151

158
Horoscopul zilei de 3 aprilie 2026. Săgetătorii au parte de aventură. Află ce se întâmplă cu zodia ta
158

530
Noi fraude online vizează românii! Site-uri false imită platforme media cunoscute pentru a fura bani. Cum să eviți capcanele
530

1.899
Experimentul care zguduie granița dintre fizica cuantică și gravitație: Pas uriaș spre 'teleportare' și unificarea universului
1.899

10.228
Document ascuns 30 de ani: Profeția atribuită Vangăi despre Paștele din 2026 care 'ar schimba lumea'
10.228

2.315
Ministrul Educației a făcut anunțul așteptat de profesori: Prima veste bună vine în aprilie
2.315

1.472
Declarația Unică intră în era smart: Apare prima variantă precompletată
1.472

1.670
Schimbare majoră după divorț: numele nu mai depinde de fostul partener. Legea care simplifică viața a fost adoptată
1.670

3.793
Apărarea șefului ARR atacă DNA: Documentele din dosar ar infirma vinovăţia clientului său
3.793

2.683
VIDEO Guvernul nu mai taie acciza la combustibil, în schimb va compensa prețul cu 50 de bani/litru: Grindeanu: 'E un început'
2.683

5.046
Monica Pop, în stare de șoc după ce a aflat cine este medicul găsit înjunghiat în apartamentul incendiat din Sectorul 3: 'Mergeam la masă împreună'
5.046

114
Atac într-un magazin: Doi adolescenți au bătut un bărbat. Acasă aveau și pistoale airsoft
114

2.577
Raed Arafat respinge virulent acuzațiile din spațiul public, după descinderile procurorilor: Nu există angajări fictive la DSU
2.577
















Comentează