Fondatorul Miscarii Cinci Stele (M5S), comicul italian devenit politician Beppe Grillo a anuntat ca se retrage de la conducerea partidului sau pentru a-si recâstiga libertatea si pentru ca 'politica este o boala mintala', scrie în editia de luni cotidianul spaniol El Pais.
În ultimul an, Grillo, în vârsta de 68 de ani, disparuse din linia întâi a politicii, promovându-l în locul sau pe omul de afaceri milanez Gianroberto Casaleggio, dar si membri mai tineri ai miscarii pe care a fondat-o în 2009. 'Nu ma îndepartez. (...) Hai sa spunem ca fac un pas în lateral. Sunt linistit pentru ca vreau sa-mi recâstig libertatea', a declarat Grillo într-un interviu acordat ziarului italian Corriere della Sera.
La alegerile generale din 2013, M5S a reusit sa devina a doua forta politica a Italiei, având 11 primari, 17 europarlamentari, 91 de deputati, 36 de senatori si 1.500 de consilieri municipali si regionali.