Subscription modal logo Premium

Abonează-te pentru experiența stiripesurse.ro Premium!

  • cea mai rapidă sursă de informații și știri
  • experiența premium fără reclame sau întreruperi
  • în fiecare zi,cele mai noi știri, exclusivități și breaking news
DESCARCĂ APLICAȚIA: iTunes app Android app on Google Play
NOU! Citește stiripesurse.ro
 

Fondatorul primului ansamblu de percuţionişti din România, maestrul Alexandru Matei, va fi prezent la evenimentul `Weekend cultural la UMFST`

UMFST

Fondatorul primului ansamblu de percuţionişti din România, maestrul Alexandru Matei, este invitatul special al evenimentului "Weekend cultural la UMFST", parte a conceptului "Arta ocupă oraşul", organizat la Târgu Mureş de Universitatea de Medicină, Farmacie, Ştiinţe şi Tehnologie "George Emil Palade" din Târgu Mureş şi Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti.

Potrivit UMFST Târgu Mureş, evenimentul este programat sâmbătă, de la ora 19:00, în Sala Festivă a universităţii şi vine ca o consecinţă a stagiunii de concerte şi spectacole desfăşurate sub conceptul "Arta ocupă oraşul", conform Agerpres.

"Profesor la Universitatea Naţională de Muzică Bucureşti, Alexandru Matei, un maestru al instrumentelor de percuţie, va oferi celor prezenţi o călătorie spectaculoasă prin intermediul vibrafonului şi al marimbafonului. Născut la Dej, în 1957, discipol al profesorului Grigore Pop de la Academia de Muzică din Cluj-Napoca, Alexandru Matei este membru fondator al primului ansamblu de percuţionişti din România (1976). Instrumentist în prestigioase orchestre, cu o carieră interpretativă prolifică şi numeroase concerte în întreaga lume, artistul îşi dedică întreaga viaţă instrumentelor de percuţie. Deţine o colecţie uriaşă, o parte fiind construite chiar de el însuşi, pe care apoi le slujeşte cu sfinţenie", a precizat, marţi, UMFST Târgu Mureş, într-un comunicat de presă.

În cadrul programului muzical vor putea fi audiate creaţiile lui Johann Sebastian Bach - Suita nr. 1, în sol major, BWV 1007 (Preludiu, Allemande, Courante, Sarabande, Menuet I / Menuet II, Gigue), Johann Sebastian Bach - Sarabande din suita nr. 4, în mi bemol major, BWV 1010, Antonio Vivaldi - Sonata op. 2, nr. 3 (Corrente/ Adagio, Allegro), Alessandro Marcello - Adagio din Concertul pentru oboi, Mark Glenthworth - Blues for Gilbert, Antonio Vivaldi - Adagio din Concertul pentru vioară în fa major, Nebojsa Jovan Zivkovic - Suomineito.

ACTIVEAZĂ NOTIFICĂRILE

Fii la curent cu cele mai noi stiri.

Urmărește stiripesurse.ro pe Facebook

×
NEWSLETTER

Nu uitaţi să daţi "Like". În felul acesta nu veţi rata cele mai importante ştiri.