Fondatorul serviciului de mesagerie Telegram, Pavel Durov, pus sub acuzare în Franţa pentru o serie de infracţiuni legate de criminalitatea organizată, a obţinut ridicarea măsurilor care îi interziceau să călătorească în străinătate şi îl obligau să se prezinte periodic la comisariatul din Nisa, a aflat joi AFP de la o sursă judiciară, conform news.ro.
Pavel Durov a obţinut o primă relaxare a controlului judiciar la jumătatea lunii iunie, ceea ce i-a permis să se deplaseze la Dubai, unde s-a stabilit după ce a informat judecătorii de instrucţie, dar trebuia să se întoarcă în Franţa la fiecare 14 zile.
De un an, Pavel Durov „a respectat perfect controlul judiciar”, a subliniat sursa judiciară pentru AFP, reamintind că antreprenorul în vârstă de 41 de ani a fost deja interogat de trei ori.
Solicitaţi, avocaţii săi nu au dorit să comenteze.
Pavel Durov, născut în Rusia şi care a primit cetăţenie franceză în 2021, a fost arestat la coborârea din avion la sfârşitul lunii august 2024, pe aeroportul Le Bourget. El a fost pus sub acuzare pentru o serie de infracţiuni legate de criminalitatea organizată. Justiţia franceză îi reproşează că nu a luat măsuri împotriva difuzării de conţinut ilegal pe platforma sa de mesagerie.
În timpul interogatoriului său, în decembrie 2024, el a recunoscut că „a luat cunoştinţă în timpul arestului preventiv de gravitatea faptelor” reproşate platformei sale. El a dat asigurări că nu a creat Telegram în 2013 împreună cu fratele său „pentru infractori”, dar prezenţa acestora, „o proporţie minimă”, a crescut şi ea, a recunoscut el şi a promis să „îmbunătăţească” procesele de moderare a conţinutului.
„Telegram a respectat întotdeauna legile Uniunii Europene, inclusiv Digital Services Act, şi a răspuns sistematic la toate cererile judiciare obligatorii de-a lungul anilor”, a subliniat platforma.
Avocaţii lui Pavel Durov au depus, de asemenea, o cerere de anulare a acuzaţiilor, precum şi o cerere de plasare sub statutul de martor asistat, mai favorabil decât cel de suspect, în timp ce s-au adresat în paralel pentru reparaţii şi Curţii de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE).






























Comentează