Fondul de premiere al turneului ATP Masters de la Paris a crescut cu 3%, până la 6,13 milioane de euro

Autor: Cătălin Lupășteanu

Publicat: 13-10-2025 12:57

Article thumbnail

Sursă foto: atptour.com

Fondul de premiere al turneului de tenis ATP Masters 1.000 de la Paris (27 octombrie - 2 noiembrie) a crescut cu 3% faţă de anul trecut, până la 6,13 milioane de euro, în timp ce învingătorul va încasa un cec de 946.610 euro, transmite AFP, potrivit Agerpres.

Anul trecut, fondul de premiere a fost de 5,95 milioane de euro, iar câştigătorul, germanul Alexander Zverev, a primit un premiu de 919.100 de euro.

Directorul turneului parizian, Cedric Pioline, a explicat că mărirea fondului de premiere a fost solicitată de ATP, ca urmare presiunii sindicatelor jucătorilor care acuză că aceştia sunt exploataţi financiar: ''Este de fapt o creştere impusă de ATP. Nu sunt convins - că jucătorii care s-au alăturat plângerii depuse de sindicatul PTPA, cofondat de Novak Djokovic şi canadianul Vasek Pospisil - au o înţelegere detaliată şi suficient de temeinică a modului în care funcţionează ecosistemul şi nici a modului în care turneele generează venituri şi, prin urmare, în cele din urmă plătesc premii în bani, care sunt încă foarte substanţiale astăzi''.

''Am fost jucător şi, când eşti la mijlocul carierei, (...) nu ai timp, nu ai energie să aprofundezi cu adevărat detaliile modului în care funcţionează acest ecosistem. Dar nu este treaba mea să judec astfel de lucruri'', a adăugat Pioline, fost nr. 5 mondial în mai 2000.

În acest an, toate turneele de Grand Slam şi-au mărit premiile.

La începutul lunii aprilie, jucători din Top 20 ai tenisului masculin şi feminin s-au adresat în scris organizatorilor celor patru turnee emblematice din tenisul mondial pentru a solicita un procent mai mare din veniturile generate de Australian Open, Roland Garros, Wimbledon şi US Open.

''Cred că există încă o dorinţă generală din partea turneelor de Grand Slam de a creşte premiile. Nu am cifrele în minte, dar evoluţia din ultimii 15-20 de ani este destul de fenomenală, atât pentru tabloul principal, cât şi pentru calificări. La nivel ATP, este exact aceeaşi dinamică: se redistribuie mult mai mulţi bani, s-au pus în aplicare protecţii, în special pentru jucătorii accidentaţi care au venituri garantate pe baza anumitor criterii'', a mai spus Cedric Pioline.

Google News
Explorează subiectul
Comentează
Articole Similare
Parteneri