Fondurile europene disponibile pentru activităţile neagricole în mediul rural s-au epuizat înainte de finalul sesiunii, fiind primite online 1.149 de cereri de finanţare, în valoare de peste 204 milioane de euro, informează Agenţia pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), într-un comunicat de presă transmis, miercuri, AGERPRES.
Conform instituţiei, alocarea stabilită de Autoritatea de Management pentru Programul Naţional de Dezvoltare Rurală a fost de 100 de milioane de euro, iar fondurile disponibile pentru depunere au reprezentat un plafon de 150 de milioane de euro, echivalentul a 150% din alocare.
Astfel, sesiunea de depunere a proiectelor s-a închis automat, înainte de termenul-limită, pentru că valoarea publică totală a proiectelor depuse (204.027.761 de euro) a depăşit plafonul din nivelul alocării sesiunii (150 milioane de euro).
În intervalul 2 noiembrie 2021 - 7 noiembrie 2021, AFIR a primit online 1.149 de cereri de finanţare pentru submăsura 6.4 - Investiţii în crearea şi dezvoltarea de activităţi neagricole din cadrul Programului Naţional de Dezvoltare Rurală 2014 - 2020 (PNDR 2020).
Solicitanţii eligibili pentru acest tip de sprijin sunt micro-întreprinderile şi întreprinderile neagricole mici existente şi nou-înfiinţate, cum ar fi start-up-urile din spaţiul rural. O altă categorie de beneficiari eligibili sunt fermierii sau membrii unor gospodării agricole autorizaţi cu statut minim pe PFA, care îşi diversifică activitatea de bază agricolă prin dezvoltarea unei activităţi neagricole în zona rurală, în cadrul întreprinderii deja existente, încadrabile în micro-întreprinderi şi întreprinderi mici. Excepţie fac persoanelor fizice neautorizate, precizează AFIR.
Fondurile europene pentru activităţile neagricole în mediul rural s-au epuizat înainte de finalul sesiunii, informează AFIR
Explorează subiectul
București
14°C
Articole Similare

989
Nuclearelectrica vrea să intre puternic pe piață: Decizia luată de societatea națională
989

104
Turcia începe producția de kituri de ghidare laser într-o nouă fabrică
104

19.119
FAN Courier a închis complet toate agențiile din România: Niciun sediu nu va mai fi disponibil
19.119

47
Bursa de la Bucureşti a câştigat peste 15 miliarde de lei la capitalizare în această săptămână
47

4.634
Încă o lovitură pentru continentul nostru: Europa își pierde supremația farmaceutică în fața 'cleștelui' format de SUA și China
4.634

216
Încrederea consumatorilor americani atinge cel mai scăzut nivel din toate timpurile
216

184
Pentru prima oară în ultimii 10 ani, România a înregistrat o scădere a importurilor de fructe și legume
184

3.219
Paradoxul crizei din Orientul Mijlociu: Zborurile către destinațiile exotice, mai ieftine decât Italia
3.219

2.554
Scumpirea metroului: când angajații plătesc pentru eșecurile sistemului
2.554

5.252
Decizie de impact: Iranul a permis primelor 3 petroliere să treacă prin Strâmtoarea Ormuz / FOTO
5.252

4.200
FOTO Singurul mall deschis în ziua de Paște va funcționa după un program special. Unde pot merge cei rămași în oraș
4.200

1.381
În București s-au introdus troleibuze dotate cu alcooltest: Pornesc doar dacă rezultatul e negativ
1.381

4.480
Piața imobiliară preferată de foarte mulți români, scapă de sub control: prețurile locuințelor au explodat mai mult ca oriunde în Europa
4.480
















Comentează