Forţele de securitate din Yemen au transmis că au pus capăt luni unui atac la Aden revendicat de gruparea jihadistă Statul Islamic (SI), urmat de o luare de ostatici, cu preţul unor confruntări în care şi-au pierdut viaţa 23 de poliţişti, informează AFP, conform agerpres.ro.
Cartierul general al brigăzii penale din Aden, mare oraş din sudul Yemenului, a fost luat cu asalt duminică de jihadişti care au reuşit să intre în clădire, să îi dea foc şi să ia un număr nedeterminat de ostatici, între care doi poliţişti care au fost executaţi prin împuşcare.
În total, 23 de membri ai forţelor de ordine au fost ucişi în operaţiune, a precizat luni un responsabil al securităţii.
Forţele de ordine au încercat de trei ori pe parcursul nopţii să elibereze clădirea, însă de fiecare dată un kamikaze a detonat o încărcătură explozivă, împiedicându-le să avanseze, a explicat oficialul citat.
Un al patrulea kamikaze a detonat o încărcătură explozivă luni dimineaţă, însă forţele de securitate au pus capăt în cele din urmă luării de ostatici, conform aceleiaşi surse.
Alţi doi kamikaze s-au aruncat în aer la momentul declanşării atacului pentru a le permite complicilor lor să intre în cartierul general.
"Forţele de securitate au reuşit să intre în clădire şi să o cureţe de elementele răului şi ale terorismului", a precizat într-un comunicat Ministerul de Interne din guvernul preşedintelui Abd Rabbo Mansour Hadi, care şi-a stabilit sediul la Aden, după ce a fost alungat din capitala Sanaa la sfârşitul lui 2014.
Într-un comunicat postat online, Statul Islamic a revendicat duminică atacul, primul de acest fel din Aden de aproape un an.
Statul Islamic şi-a făcut apariţia în sudul Yemenului după ce forţele proguvernamentale au preluat controlul asupra oraşului de la rebelii houthi în vara lui 2015.
Oraşul Aden şi sudul Yemenului sunt o zonă de implantare a Al-Qaida, care a profitat de războiul între rebeli şi guvern pentru a-şi consolida influenţa în această regiune.
De atunci, serviciile de securitate duc o luptă dură împotriva jihadiştilor la Aden, iar şeful securităţii oraşului a supravieţuit unui număr de cinci atentate.
Serviciile sale au sprijinul activ al Emiratelor Arabe Unite, unul din pilonii coaliţiei arabe conduse de Arabia Saudită care intervine militar în Yemen din 2015 pentru sprijinirea preşedintelui Hadi şi a guvernului său.
Conform Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii, conflictul din Yemen a făcut din martie 2015 peste 8.650 de morţi şi circa 58.600 de răniţi, între care numeroşi civili.
Forțele de securitate din Yemen au pus capăt unei luări de ostatici revendicate de jihadiști la Aden
Explorează subiectul
București
9°C
Articole Similare

9
Cerul Australiei s-a colorat într-un roșu aprins, făcând totul să arate ca într-un film despre sfârșitul lumii. Care sunt explicațiile
9

166
LIVE TEXT - Război în Ucraina: Zelenski anunță că Rusia și-a intensificat puternic atacurile asupra Ucrainei
166

339
Locurile din avion care îți pot transforma zborul într-un coșmar: ce spun experții
339

102
Sistemele de apărare aeriană au fost activate la Teheran după ce au fost raportate lovituri
102

2.769
VIDEO Iranul atacă dezlănțuit în regiune: lovituri în Arabia Saudită, Kuweit, Emiratele Arabe Unite, Bahrain și Siria
2.769

82
AIEA anunţă că uzina de producţie de apă grea din Khondab, atacată de Israel, a suferit avarii grave
82

20
Pakistanul este pregătit să găzduiască discuții între SUA și Iran „în zilele următoare”
20

79
Interzicerea accesului în Biserica Sfântului Mormânt la Ierusalim: UE denunţă o "încălcare a libertăţii religioase"
79

799
Hoții au dat lovitura în lumea artei - Trei picturi celebre, furate dintr-un muzeu din Italia (FOTO)
799

99
Proaspăt ales, un primar din Franța a îndepărtat steagul UE de pe fațada primăriei
99

2.723
Războiul din Orientul Mijlociu zguduie SUA: lumea este puternic nemulțumită, prețurile la benzină explodează, dar politicienii nu opresc conflictul
2.723

32
Rusia este pregătită să găzduiască Jocurile Olimpice în viitor, afirmă Putin
32

5.284
Mojtaba Khamenei a transmis un mesaj. Cui se adresează liderul suprem al Iranului care nu a mai fost văzut de ceva vreme
5.284
















Comentează